Universitatea Craiova, zdrobită de Ferencvarosi - VIDEO
Universitatea Craiova a întâlnit, în Austria, în meci amical, echipa Ferencvarosi TC.
Echipa de fotbal Universitatea Craiova a fost învinsă, luni seara, cu scorul de 4-0 (1-0) de campioana en titre a Ungariei, Ferencvarosi TC, într-o partidă amicală disputată în cadrul stagiului de pregătire din Austria. Golurile formaţiei maghiare au fost înscrise de Rui Pedro (minutul 45), Isael (minutul 53), Sihnevich (minutul 58) şi Priskin (minutul 78).
Antrenorul Corneliu Papură a început partida cu următorul unsprezece:
L. Popescu - Vlădoiu, Tiago, Hreniuc, Briceag - Constantin, I. Popescu, Şerban - Bîrzan, Fortes, Baiaram. Acesta penultimul amical din cadrul stagiului de pregătire din Austria.
VIDEO
Anterior, U Craiova a remizat cu formaţia rusă FC Orenburg (scor 1-1) şi campioana Azerbaidjanului, Qarabag FK (scor 0-0), şi a fost învinsă de vicecampioana Cehiei, Viktoria Plzen (3-1). În ultimul meci al stagiului din Austria, formaţia olteană va întâlni, marţi, 2 iulie, vicecampioana Poloniei, Legia Varşovia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News