Conducerea Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia participă la o conferință de presă moderată de jurnalistul Val Vâlcu cu ocazia împlinirii a 30 de ani de activitate. Subiectele abordate în timpul conferinței sunt atractivitatea programelor de studii oferite de Universitatea „1 Decembrie 1918”, comparația cu alte universități din Transilvania, evoluția în timp a instituției și multe altele.
Emisiunea va fi difuzată astăzi, 30 iunie, de la ora 10:30 pe toate canalele media DC NEWS. Rămâneți alături de noi!
VIDEO
O scurtă descriere a Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia
Potrivit site-ului oficial, universitatea a fost înfiinţată în anul 1991, prin Hotărârea Guvernului României nr.474/1991, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, Anul 1991, Nr.160. Universitatea „1 Decembrie 1918" din Alba Iulia este o instituţie de învăţământ superior şi cercetare cu caracter public, de stat, cu personalitate juridică, dispunând de autonomie, care îşi desfăşoară activitatea în baza Constituţiei României, a Legii nr.1/2011 (cu modificările şi completările ulterioare), a Cartei Universitare şi a regulamentelor proprii de funcţionare elaborate potrivit Legii.
Numele instituţiei este unul simbolic, strâns legat importanţa istorică a oraşului, Alba Iulia fiind prima capitală a celor trei provincii româneşti. La Alba Iulia a avut loc Marea Adunare Naţională de la 1 Decembrie 1918, care a stat la baza înfăptuirii unirii Transilvaniei şi a Banatului cu Regatul României. În anul 1922 a avut loc, la Alba Iulia, ceremonia oficială de încoronare a regilor României Mari, Ferdinand I şi Maria, moment care a consfinţit importanţa istorică a oraşului şi rolul de capitală istorică.
Sediul Universităţii „1 Decembrie 1918" din Alba Iulia este în str. Gabriel Bethlen, nr. 5, cod poştal 510009, localitatea Alba Iulia, România, telefoane de contact +4-0258-806130, +4-0258-806273, fax +4-0258-812630, email [email protected], site-ul oficial este www.uab.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- Dedesubturile pensionării lui Iohannis. Chirieac: Acest lucru e un mare secret pentru mine
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- Cântec comunist pus pe manele. Parodia pe 1 Mai pe care să o asculți la grătar /video
- SONDAJ de ultimă oră pentru Primăria Capitalei: Procentul celor 27% pe care-i vor și de care se tem, deopotrivă, candidații