Data publicării:

Universitățile tehnice din România au fost premiate

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Parteneriatul dintre Universitățile Tehnice din România și Grupul Institutelor Naționale de Științe Aplicate din Franța (INSA) a primit Premierul Juriului pentru "impactul pozitiv asupra relației dintre companiile franceze și române și mediul universitar''.

Parteneriatul a fost inițiat de Universitatea Politehnica din București, iar premierea a avut loc în cadrul Galei organizate de Camera de Comerț și Industrie Franceză din România la care au participat peste 400 de reprezentanții ai instituțiilor publice, parteneri și companii membre CCIFER.

Potrivit unui comunicat de presă, premiul a fost acordat reprezentantului Alianței Universităților Tehnice din România, Mihnea Costoiu, rectorul Universității Politehnica din București.

"Acest premiu reprezintă recunoașterea de către comunitatea de afaceri a valorii școlii românești și a parteneriatelor internaționale ale ARUT", a afirmat rectorul UPB.

În cadrul galei, CCIFER a acordat premii la categoriile Inovație, Responsabilitate Socială și Antreprenoriat.

Premiul Juriului este acordat în fiecare an unui proiect care a avut un impact deosebit în relația franco-română. El a mai fost oferit proiectului Marele laser de la Măgurele ELI-NP.

[citeste si]

"Parteneriatul dintre ARUT (Alianța Universităților Tehnice din România) și INSA (Grupul Institutelor Naționale de Științe Aplicate din Franța) a ajutat inginerii din universitățile respective să facă stagii de lungă durată în întreprinderi iar la finalul programului de master să obțină diplome atât din partea universităților românești cât și a celor franceze. Acordul, care a fost semnat în luna mai de către reprezentanții celor două alianțe universitare, prevede că studenții români de la facultățile din ARUT pot beneficia la finalul programului de master de două diplome care vor fi recunoscute nu numai în Franța, dar și în toate țările care au acorduri de recunoaștere a diplomelor cu această țară. Totodată, acordul prevede că studenții francezi de la universitățile care fac parte din INSA pot obține și o diplomă de studii românească, care va fi recunoscută de țările cu care România are acorduri de recunoaștere", se arată în comunicatul de presă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel