Urmărește emisiunea live
Data actualizării:
Data publicării:

Ursula von der Leyen insistă pe ”obligația de solidaritate” între state pentru furnizare de gaze în caz de urgență: ”Împărțirea gazelor în criză este crucială”

Autor: Elena Didila | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sursa foto Agerpres
Sursa foto Agerpres

Președintele Comisiei Europene este total nemulțumită de faptul că până în acest moment au fost semnate doar 6 din cele 40 de acorduri de solidaritate pentru furnizarea gazelor în caz de urgență. Ce presupune un acord de solidaritate?

Alegeri prezidentiale 2024

Confruntate cu criza gazelor, declanșată de războiul din Ucraina, statele membre nu au dat dovada de solidaritate reciprocă și cei mai expuși crizei au fost abandonați, acuză Ursula von der Leyen. 

Ursula von der Leyen, președinta CE, este nemulțumită că în momentul de față au fost activate doar șase acorduri bilaterale de solidaritate, chiar dacă Bruxelles-ul a fixat de mult plafonul la 40.

”Unele țări sunt expuse mai direct decât altele la gazul rusesc. Situația este deosebit de dificilă pentru cele fără ieșire la mare din Europa centrală. Dar, în cele din urmă, pe piața noastră unică cu lanțuri de aprovizionare foarte integrate, o întrerupere a unui stat membru are un impact uriaș asupra tuturor. De aceea, împărțirea gazelor într-o criză este crucială”, a spus președintele Comisiei Europene în discursul său, în plenul Parlamentului European de la Strasbourg, potrivit Europa Today.

"Statele membre au fost deja obligate, conform legislației UE, să încheie acorduri de solidaritate timp de cinci ani. Cu toate acestea, doar șase din cele 40 de acorduri posibile au fost convenite până în prezent. Acest lucru pur și simplu nu este suficient", a continuat von der Leyen, care a explicat că acesta este motivul pentru care un mecanism de solidaritate obligatoriu a fost inclus și în cea mai recentă propunere a executivului UE, prezentată ieri.

Ce presupune un ”acord de solidaritate” între două guverne

Aproximativ un sfert din toată energia utilizată în UE este alcătuită din gaze naturale, iar multe state își importă aproape toate proviziile. Unele dintre acestea depind în mare măsură de o singură sursă sau de o singură rută de transport și, prin urmare, dacă există o întrerupere pe acea linie, livrările se opresc. 

Cu un acord de solidaritate, două state se angajează să facă schimb de gaze în condiții favorabile în caz de urgență. Dar un astfel de acord necesită o serie întreagă de constrângeri financiare și tehnice care trebuie agreate între cele două guverne.

Primul acord bilateral a fost semnat între Germania și Danemarca la 14 decembrie 2020, iar Berlinul a semnat și unul cu Austria pe 2 decembrie 2020. Anul acesta au fost semnate apoi pacte între Estonia și Letonia (4 ianuarie), Lituania și Letonia (10 martie), Italia și Slovenia (22 aprilie) și în final Finlanda și Estonia (25 aprilie).

Germania, care odată cu închiderea gazoductului Nord Stream este unul dintre statele care se teme cel mai mult să nu se afle în dificultate, încearcă de ceva vreme să negocieze și alte acorduri de solidaritate, chiar și cu țara noastră, dar cu rezultate slabe.

”Solidaritatea” gazelor este obligatorie?

Acum Comisia, în ultimul său regulament prezentat ieri, tocmai a introdus un mecanism pentru a face obligatorie solidaritatea în cazul în care un Guvern declară că se află într-o situație de urgență.

Unul dintre principalele obstacole pentru multe state a fost să convină asupra compensației financiare care trebuie plătită atunci când se solicită ajutor. Propunerea de la Bruxelles definește o ”compensare echitabilă” pentru solidaritate care se va baza pe prețul mediu pe piața gazelor din ultimele 30 de zile premergătoare cererii de asistență.

Planul clarifică, de asemenea, că statele trebuie să răspundă în termen de 12 ore la apelul de ajutor și să ofere măsuri de solidaritate convenite în termen de trei zile.

Capitalele vor putea solicita măsuri de urgență atunci când nu vor putea garanta volumele critice de gaze necesare sistemului lor electric și, din același motiv, națiunile care vor asigura solidaritatea vor avea dreptul să refuze intervenția, dar numai dacă nu servește la asigurarea faptului că funcționarea centralelor sale critice pe gaz nu este pusă în pericol.

Citește și:

Măsurile la preţul gazelor naturale trebuie să evite o creştere a consumului, spune un comisar european

Comisia Europeană urmează să propună marţi un set de măsuri care să limiteze impactul provocat de reducerea livrărilor de gaze naturale ruseşti asupra companiilor şi consumatorilor.

Comisarii europeni au discutat posibile soluţii la o reuniune extraordinară care a avut loc duminică, a declarat Kadri Simson într-un interviu pentru cotidianul cipriot Politis.

Majoritatea statelor UE militează pentru o plafonare a preţului gazelor

Chiar dacă mai mult de jumătate dintre cele 27 de ţări membre UE militează pentru o plafonare a preţului gazelor, ele au opinii diferite cu privire la modalitatea în care ar trebui făcută această plafonare... Citește mai mult AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel