UNITER adaugă, pe site-ul oficial, că Alexandru Darie a câştigat, în 1981, Marele Premiu pentru cea mai bună producţie la Festivalul Internaţional al Şcolilor de Teatru "Jacques Lecoq", în Riccione, Italia, cu "Paracliserul", după Marin Sorescu.
Totodată, Uniunea Teatrală aminteşte câteva dintre creaţiile de valoare ale regizorului Alexandru Darie - "Visul unei nopţi de vară", "Iluzia comică", "Trei surori", "Omul cel bun din Seciuan", "Macbeth", "Anatomie. Titus. Căderea Romei", "Orfeu şi Euridice", "Însemnările unui necunoscut, "Conversaţie după înmormântare", "The Bach Files" şi "Coriolanus".
UNITER îl descrie pe Alexandru Darie ca pe "un artist care a creat şi a trăit întru iubirea pentru teatru, oameni, viaţă".
"Aparţin cu toată fiinţa mea căruţelor murdare ale commediei dell'arte, veseliei copilăreşti a carnavalelor medievale sau războaielor cumplite care răstoarnă civilizaţii. Sau poate unui viitor elastic şi plin de lumină. Oricum şi oricând viaţa mea, dacă n-ar fi să fie pe scândură, n-ar putea fi decât închisă definitiv între alte patru. Meseria noastră e una iniţiatică şi de iniţiaţi. Spunem poveşti simple, clare, dar care conţin acest mister, aceea extraordinară mistică a vieţii transferată actului teatral", mărturisea regizorul într-o declaraţie pregătită pentru cartea Doinei Papp - "Alexandru Darie, spectacole de poveste".
Trupul lui Alexandru Darie va fi depus vineri, de la ora 20,00, la Teatrul Bulandra, Sala 'Liviu Ciulei', unde va rămâne până duminică, la ora 12,00, anunţă Teatrul 'Bulandra'. Slujba de înmormântare va avea loc duminică, la ora 13,00, la Cimitirul 'Bellu'.
Regizorul Alexandru Darie a murit miercuri, la Institutul Clinic "Fundeni", la vârsta de 60 de ani. Din anul 2002 a fost director al Teatrului "Bulandra" din Bucureşti, iar în perioada 2006 - 2011 a fost preşedinte al Uniunii Teatrelor din Europa.
Alexandru Darie a fost decorat cu Ordinul Naţional "Serviciul Credincios" în grad de Ofiţer, conferit de preşedintele României, cu Ordinul "Steaua Solidarităţii Italiene" în grad de Cavaler şi cu gradul de Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor acordat la iniţiativa Ministerului Culturii şi Comunicării din Franţa.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- Selly, explicații în scandalul cu Radu Alexandru - "piticigratis", Iorga, Adrian Elicopter de Luptă și acuzațiile de viol / video
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- Pensionarii primesc pensiile înainte de Paști. Adrian Negrescu: Nu mai ajung în capcana IFN-urilor
- NASA a plasat pe orbită o pânză solară de 80 m². La ce experiment va fi folosită
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor