Data publicării:
Unitățile de producție ale Rafinăriei Petromidia Năvodari, repornite până la sfârșitul lunii octombrie
Lucrările de revizie a unităților de producție de la Platforma Rafinăriei Petromidia au fost finalizate, aproape toate, iar până la sfârșitul lunii octombrie se vor face ultimele verificări tehnice. Ulterior, instalațiile vor fi pornite și vor lucra la capacitate maximă, la fel și producția și livrările de carburanți auto.
Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International, a anunțat că a finalizat mare parte din lucrările de revizie a unităților de producție de pe platforma Petromidia și că acum efectuează ultimele verificări tehnice în vederea repornirii activității de producție în condiții de maximă siguranță.
Instalațiile, repornite una după alta
Instalațiile tehnologice vor fi repornite în etape, pe măsură ce fiecare este verificată, la fel și producția și livrările de carburanți auto, iar reprezentanții KMG International spun că vor atinge, aproape toate, până la finele lunii octombrie, randamentele optime de funcționare și livrare.
„Echipele de specialiști din cadrul companiei, împreună cu cei din Rominserv și susținuți de companii cu expertiză, au reușit, în perioada iulie – septembrie, să verifice, să repare și să testeze activele de producție, toate fiind în linie cu obiectivul de a ne îmbunătăți constant performanțele tehnice și de siguranță în exploatare. Le mulțumim colegilor și partenerilor pentru efectuarea corespunzătoare a acestor operațiuni. Împreună, avem o mare responsabilitate în protejarea angajaților, a comunității și a mediului înconjurător, dar și în aprovizionarea cu produse petroliere a României și a țărilor din regiunea Mării Negre”, a declarat Felix Crudu Tesloveanu, directorul general al Rompetrol Rafinare.
Graficul de lucrări a presupus un volum mare de acțiuni, cu număr semnificativ de conducte verificate, remediate sau înlocuite, iar toate celelalte echipamente au fost verificate și remediate, unde a fost necesar. Totodată, cablurile de instrumentație și cele electrice au fost înlocuite, în fiecare instalație au fost verificate toate elementele și echipamentele care țin de siguranța în operare, iar personalul operator al rafinăriei a fost reinstruit și recertificat.
Instalația de Hidrofinare, refăcută
În aceste operațiuni de revizie și reconstrucție de mare amploare au fost implicate peste 20 de companii, iar numărul total de oameni care au lucrat pentru repunerea în funcțiune a instalațiilor a fost de aproximativ 1.000 (angajații Rompetrol Rafinare, Rominserv și specialiști din companiile contractate).
Pe fondul incidentului survenit pe data de 2 iulie 2021 în instalația de Hidrofinare Petrol Motorină (HPM), activitățile de producție au fost sistate și a fost dispusă o serie de lucrări pentru refacerea instalațiilor afectate. Această unitate a fost izolată tehnologic, finalizarea reconstrucției și repornirea sa urmând să aibă loc în cursul anului 2022.
Pentru toate lucrările efectuate în această perioadă de nefuncționare a rafinăriei, ulterior incidentului, Rompetrol Rafinare a fost în contact cu autoritățile competente, în vederea repornirii în siguranță și în conformitate cu cerințele legale.
Rompetrol Rafinare este cel mai mare activ al Grupului KMG International în România. Compania operează cele două rafinării ale Grupului – Petromidia Năvodari și Vega Ploiești (unic producător de bitum și hexan din România) și singura divizie de petrochimie din țară.
Principalii acționari ai Rompetrol Rafinare SA sunt KMG International (54,63% - direct și indirect) și Statul Român prin Ministerul Energiei (44,7%).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News