
De aceea, la Sfânta Liturghie oficiată luni, 24 ianuarie 2022, începând cu ora 09:30, în Catedrala Patriarhală, vor fi pomeniţi Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, Mitropoliţii Nifon al Ţării Româneşti şi Sofronie Miclescu al Moldovei, precum şi toţi cei care au contribuit la realizarea Unirii Principatelor Române.
La ora 12:00, va fi săvârşită slujba de TE DEUM ca mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru realizarea acestui act fundamental din istoria noastră naţională, act la care Biserica Ortodoxă Română a contribuit în mod semnificativ.
După oficierea slujbei de TE DEUM, va fi depusă o coroană de flori la statuia Domnitorului Alexandru Ioan Cuza din apropierea Catedralei Patriarhale.
La ora 13:00, Televiziunea TRINITAS a Patriarhiei Române va transmite reportajul-retrospectivă Conferinţele dedicate Unirii Principatelor Române la Palatul Patriarhiei (2009-2021). Anul acesta (2022), din cauza pandemiei, în 24 ianuarie nu se mai organizează un moment aniversar la Palatul Patriarhiei.
În ziua de 24 ianuarie 2022, ierarhii, preoţii şi diaconii Bisericii Ortodoxe Române vor oficia slujba de TE DEUM în toate bisericile din Patriarhia Română. La sfârșitul acestei slujbe vor fi trase clopotele timp de un minut.
Aniversarea Unirii Principatelor Române şi comemorarea celor care au contribuit la realizarea acesteia sunt un act solemn care menţine aprinsă candela unităţii şi demnităţii noastre naţionale, informează Biroul de Presă al Patriarhiei Române.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Hellvig, către Halep: Am demisionat, am renunțat la tot și am decis să lupt până în pânzele albe pentru a dovedi că sunt nevinovat
- Vecinii lui Călin Donca, detalii stânjenitoare despre „milionarul de carton“ / „Trăiește în casă și cu amanta și cu soția“
- De ce a divorțat Christian Sabbagh de fostele soții: "Inevitabil apar discuții, certuri. Oricât ai încerca să te ferești..."
- Se complică lucrurile la Chefi la cuțite. Irina Fodor, anunț în timpul filmărilor
- Horoscop 27 septembrie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care va face o schimbare la serviciu. Te-ai săturat să muncești mult pe bani puțini!
- Se introduce o nouă materie în toate școlile din România. Ce vor studia elevii în plus
- Smiley, primele declarații după ce a rămas fără permis: "Am fost testat antidrog"
- Casa Verde Fotovoltaice, blocat. Chirieac către Neculaescu: Dacă primiți termen în aprilie la anul? Ce faceți cu România?
- „O noapte la Veneția”, prăjitura care îndulcește nopțile și simțurile. Rețeta e simplă
- Oana Zăvoranu și Alex Ashraf divorțează, după șapte ani de căsnicie: "Sunt, în sfârșit, o femeie liberă care are de unde alege"