La 5 ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza a fost ales domn al Moldovei, iar după 3 săptămâni, pe 24 ianuarie 1859, a fost ales domn și al Țării Românești printr-o mișcare politică ce a profitat de anumite lacune ale Convenției de la Paris din 1859, care nu preciza dacă domnii aleși în cele două principate să fie persoane diferite.

Astfel, liderii unioniști ai vremii au decis ca alesul din Moldova să fie desemnat și în Țara Românească și chiar dacă la sud de Carpați nu exista o majoritate care să poată vota acest lucru în Adunarea Electivă, printr-o presiune populară de aproximativ 30.000 de oameni, Alexandru Ioan Cuza a fost ales domn și la București.

Deși conceptul de Unire al celor două principate emana în viața publică, prin dubla alegerea a domnitorului Alexandru Ioan Cuza nu se putea vorbi încă de unire politică. Atât Imperiul Otoman, cât și Austria au protestat față de hotărârile luate la Iași și București, în timp ce  Anglia, Franţa, Rusia, Prusia şi Piemontul au susținut cele două decizii din țările române. În lunile ulterioare dublei alegeri, diplomația românească a dus noi bătălii pentru recunoașterea internațională, Austria urmând să accepte alegerea lui Alexandru Ioan Cuza în mai 1859, iar Imperiul Otoman în august 1859.

Recunoașterea nu era însă pentru unire, ci doar pentru dubla alegere a domnitorului Alexandru Ioan Cuza, care era recunoscută doar pe timpul vieții sale.

Unirea deplină a avut loc în 1861

Ulterior datei de 24 ianuarie 1859, atât în Țara Românească, cât și în Moldova, existau două Guverne, două Adunări Elective (Parlamente), două armate și, practic, două capitale, București și Iași. Astfel, nu se putea vorbi de o unire deplină între cele două state românești, chiar dacă domnitorul era același.

Abia la 11 decembrie 1861, după aproape 3 ani de la dubla alegere, Alexandru Ioan Cuza a reușit unirea deplină a instituţiilor legislative şi administrative din cele două principate. Prin Proclamaţia către naţiune, acesta aducea la cunoştinţă oficial că „Unirea este îndeplinită, naţionalitatea română este întemeiată”.

„Români! Unirea este îndeplinită. Naționalitatea Română este întemeiată. Acest fapt măreț, dorit la generațiunile trecute, aclamat de Corpurile Legiuitoare, chemat cu căldură de noi, s-a recunoscut de Înalta Poartă, de Puterile garante și s-a înscris în datinile Națiunilor. Dumnezeul părinților noștri a fost cu țara, a fost cu noi. El a întărit silințele noastre prin înțelepciunea poporului și a condus Națiunea către un falnic viitor. În zilele de 5 și 24 Ianuarie ați depus toată a voastră încredere în Alesul nației, ați întrunit speranțele voastre într-un singur Domn. Alesul vostru vă dă astăzi o singură Românie. Vă iubiți Patria, veți ști a o întări. Să trăiască România!”, se arăta în Proclamația către națiune a domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

Prin urmare, chiar dacă România sărbătorește, simbolic, unirea dintre Moldova și Țara Românească (Mica Unire) la data de 24 ianuarie, unirea dintre cele două principate a fost 11 decembrie, 3 ani mai târziu după dubla alegerea a domnitorului Alexandru Ioan Cuza, iar publicarea deciziei în Monitorul Oficial a avut loc abia în ianuarie 1862. Astfel, este important să punctăm faptul că data de 24 ianuarie 1859 reprezintă primul și poate cel mai important pas spre definitivarea procesului de unire dintre cele două principate, dar nu data la care s-a realizat unirea deplină.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News