Data publicării:
UNIRE Moldova. Vlad Bilețchi ridiculizează propaganda socialistă
Alegerile pentru primăria municipiului Chișinău mobilizează clasa politică de la Chișinău, prilej pentru liderul unionist Vlad Bilețchi să se amuze pe seama socialiștilor.
Vlad Bilețchi, unul dintre cei mai vizibili activiști civici din Republica Moldova care militează pentru unirea cu România, a postat duminică pe pagina sa de Facebook o filmare ce îl are ca protagonist în timp ce arată la ce sunt bune promoționalele electorale cu care socialiștii au suprasaturat Chișinăul.
Asalt asupra capitalei
Partidul socialiștilor moldoveni (PSRM) s-a clasat pe primul loc în 2014 la ultimele alegeri legislative din Republica Moldova, iar doi ani mai târziu l-a dat pe actualul președinte Igor Dodon. Însă electoratul urban din capitala Chișinău le-a fost mereu potrivnic, astfel încât candidatul socialist Ion Ceban beneficiază de numeroase panouri stradale, ziare electorale, afișe și materiale de prezentare.
Mulțumiri sarcastice
„Cea mai bună destinație pentru ziarele lui Ion Ceban este să le pui pe foc”, afirmă Vlad Bilețchi (23 ani), președintele ONG-ului Unirea-ODIP (Onoare, Demnitate și Patrie), care le aprinde în vatră, iar la final mulțumește sarcastic Moscovei, președintelui Dodon și socialiștilor pentru tirajul de sute de mii de bucăți al materialelor promoționale în sprijinul candidatului PSRM.
Alegerile locale anticipate pentru primăria Chișinăului vor avea loc pe data de 20 mai a.c.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News