Data publicării:

UniCredit a identificat o problemă de încălcare a securităţii datelor clienţilor italieni

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Economie
WhatsApp

UniCredit a anunţat luni că echipa sa de securitate cibernetică a identificat o problemă de încălcare a securităţii datelor ce implică un fişier creat în 2015, care conţine aproximativ trei milioane de date aparţinând clienţilor italieni, transmite Reuters, citează Agerpres.

Cel mai mare creditor din Italia a dat asigurări că nu au fost compromise detalii bancare care să permită tranzacţii neautorizate sau acces la conturile clienţilor.

UniCredit a precizat că a lansat rapid o investigaţie internă şi a informat toate autorităţile relevante, inclusiv poliţia.

"Din 2016, UniCredit a investit suplimentar 2,4 miliarde de euro în actualizarea şi întărirea sistemelor sale IT şi a securităţii cibernetice", a precizat într-un comunicat banca italiană.

În 2017, UniCredit anunţat că hackerii au accesat datele clienţilor în două atacuri separate, în septembrie şi octombrie 2016, afectând 400.000 clienţi italieni.

Luni dimineaţă, acţiunile UniCredit înregistrau un declin de 0,3% la Bursa de la Milano.

În România, grupul UniCredit este prezent prin UniCredit Bank, UniCredit Consumer Financing, UniCredit Leasing Corporation, UniCredit Insurance Broker, UniCredit Leasing Fleet Management şi UniCredit Services.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel