Data publicării:

Ungurii au învins în problema reorganizării teritoriale. Ca să voteze asumarea, Kelemen Hunor cere DOUĂ regiuni maghiare

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Alegeri prezidentiale 2024

Intenția PDL de a trece legea de reorganizare a județelor prin asumarea răspunderii  a dat  UDMR posibilitatea de a-și crește pretențiile ”teritoriale”. Surse din interiorul PDL au declarat pentru De Ce News că la nivelul partidului se discută despre renunţarea la acest proiect, dacă partenerii  de Coaliție nu se vor limita la o regiune maghiară, ci vor insista să primească două superjudețe.Totuși, așa cum ne-a obișnuit, PDL va executa ceea ce se hotărăște la Cotroceni și este anunțat ulterior de către premierul Emil Boc.

Potrivit surselor citate, în interiorul coaliţiei s-a ajuns la o variantă cu 12 județe, singura care ar satisface pretențiile lui Kelemen Hunor. Reprezentanţii UDMR au respins fără echivoc varianta cu 8 județe,  ba mai mult, au cerut două regiuni: Harghita-Covasna-Mureș, așa cum se știa, dar și Sălaj-Bihor-Satu Mare.

Varianta a fost avansată la întâlnirea din Coaliție,  iar după ce a  lansat-o, pe un ton ultimativ, Kelemen Hunor a părăsit  adunarea. Premierul Boc s-a ferit să  discute  aceste propuneri în partid, temându-se de reacția ”maselor”. Parlamentarii PDL care au asistat la negocieri sunt revoltați, fiindcă satisfacerea pretențiilor UDMR ar însemna o înfrângere sigură în alegeri, indiferent de  manevrele pe care le-ar face posibilă această reorganizare teritorială. Există și temerea că vor avea loc manifestații de stradă ale Opoziției și o revoltă populară, ceea ce nici măsurile de austeritate nu au reușit să declanșeze.  Deoarece proiectul  ”hărții lui Băsescu” a produs deja efecte negative în planul imaginii, premierul Emil Boc ar dori să continue cu aplicarea acestuia, pentru a fructifica avantajele așteptate de Putere, dacă tot nu mai poate fi reparat prejudiciul. PDL nu are forța să se opună acestei lovituri auto-administrate de Traian Băsescu, astfel încât se așteaptă o decizie finală de la Cotroceni.

Reprezentanţii UDMR au anunţat, încă de la începutul acestei săptămâni, că sunt decişi să iasă de la guvernare, dacă PDL va insista pe proiectul cu opt judeţe. Kelemen Hunor, liderul UDMR, declara marţi că Uniunea nu va accepta varianta transformării regiunilor de dezvoltare în opt "judeţe-mamut", neexistând argumente suficiente pentru asta, şi avertizeaza că dacă PDL va insista pe acest proiect va exista o problemă în Parlament şi nu va mai fi majoritate. "Nu ştiu dacă PDL şi premierul Emil Boc doresc să-şi asume răspunderea. Fără o susţinere în coaliţie, nu va avea majoritate în Parlament. Fără o majoritate în Parlament, nu există Guvern. Lucrurile sunt foarte clare. Încă nu ştiu dacă va insista PDL pe acest proiect cu opt regiuni transformate în opt judeţe, dar, să fie clar, nu va exista o susţinere din partea noastră pe un astfel de proiect. Dacă va merge mai departe premierul, sau PDL, fără susţinerea noastră, înseamnă că vom avea o problemă în Parlament, nu va exista o majoritate", a precizat Kelemen Hunor.

Citeşte şi:

Cezar Preda: Când am auzit că trebuie adoptată rapid reorganizarea, m-am ciupit: “E o chestie reală?”

Peter Lakatos: Reîmpărţirea administrativă a României ar putea duce la amânarea alegerilor din 2012

De Ce s-a grăbit Băsescu să anunţe desfiinţarea judeţelor. Ziarul Adevărul, parte din planul Puterii de contracarare a Opoziţiei

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel