Ungaria, țara care își monitorizează permanent ziariștii, se laudă ca fiind mai liberă decât statele Occidentale. Șeful de cabinet al premierului: Oricine poate să publice conform propriilor orientări
Gergely Gulyas, şeful de cabinet al premierului ungar Viktor Orban, a declarat că, de fapt, presa din Ungaria este liberă, în ciuda evidențelor din ultimii 10 ani de zile.
Ungaria este "considerabil mai liberă decât ţările din Europa occidentală", a declarat luni Gergely Gulyas, şeful de cabinet al premierului ungar Viktor Orban, menţionând ca "dovadă clară" în acest sens situaţia mass-media, relatează MTI.
Responsabilul ungar a insistat că presa mainstream din Ungaria acoperă "valori foarte diferite, de la stânga extremă la dreapta radicală".
Sunt prezente toate ideologiile şi "toată lumea are ocazia de a participa la discuţii pe teme de interes public", a explicat Gulyas în cadrul unei conferinţe consacrate media.
Comparativ, în Europa occidentală, "presa care înainte îşi spunea conservatoare a renunţat acum la poziţiile sale în toate chestiunile importante", a remarcat responsabilul ungar.
În schimb, "libertatea presei în Ungaria nu poate fi pusă la îndoială, oricine poate să publice conform propriilor orientări şi nimeni nu va fi stigmatizat pentru opinia sa", a afirmat acesta.
Potrivit lui Gulyas, "temele liberale de stânga ameninţă să devină exclusive" în secolul XXI, "iar cei care nu acceptă acest lucru pot fi excluşi din politică". "Dar Europa centrală are o rezistenţă destul de puternică din acest punct de vedere (...). Ungaria nu a renunţat la obiectivul ca 'normalitatea' să continue să fie promovată", a adăugat şeful de cabinet al premierului ungar, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News