Aproximativ 900 de kilometri de drumuri de mare viteză vor fi construiţi graţie unor investiţii de 2.500 miliarde forinţi, dintre care 55% vor veni de la bugetul de stat şi 45% de la fondurile europene, a declarat Peter Szijjarto la un eveniment organizat de Hungarian Export-Import Bank şi Hungarian Export Credit Insurance Company (Exim). De asemenea, o sumă de 1.500 de miliarde forinţi va fi alocată pentru modernizarea a 900 de kilometri de cale ferată, a adăugat Peter Szijjarto. Acesta a subliniat că la finalul acestor lucrări, reţeaua de cale ferată electrificată din Ungaria va ajunge la 3.300 de kilometri.
Trenul de mare viteză Budapesta-Cluj Napoca
Ministrul ungar de Externe a mai spus că, în cursul discuţiilor care au fost purtate săptămâna trecută la Beijing, s-a semnat un acord cu privire la calendarul lucrărilor de modernizare a căii ferate Budapesta-Belgrad. Szijjarto informat că premierii statelor din grupul de la Visegrad au fost de acord să pregătească dezvoltarea unei linii de tren de mare viteză între Budapesta, Bratislava, Brno şi Varşovia iar Guvernul ungar a aprobat alocarea sumei de 1,5 miliarde forinţi pentru un studiu de fezabilitate cu privire la acest proiect. De asemenea, un acord a fost semnat cu Guvernul României cu privire la o linie de tren de mare viteză între Budapesta şi Cluj-Napoca iar Guvernul ungar a aprobat o sumă de un miliarde de forinţi pentru un studiu de fezabilitate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Profesorii au făcut chetă ca o elevă romă să meargă la olimpiadă, iar ea s-a întors cu locul I. Povestea fetei care a învins prejudecățile și neajunsurile
- Predoiu, prezent la o întâlnire crucială în Belgia. Pe masă e pactul care ne-ar putea duce complet în Schengen
- Vin ploile în minivacanța de 1 Mai și de Paște. Elena Mateescu (ANM) a spus cum va fi vremea până la finalul săptămânii / video
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Cele două zodii care vor da lovitura în luna mai
- Atenționare de călătorie pentru românii care pleacă în Grecia
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- BANCUL ZILEI: Un ardelean ajunge în Germania...
- Atenționare pentru patru zodii: ”Țineți-vă bine până pe 9 iunie”
- Primăriile care au luat bani prin Programul Apă-Canal, în atenția Parchetului General. Președintele AFM, precizări /video