Data publicării:

Ungaria INTERZICE cuplurilor de același sex și persoanelor necăsătorite să adopte copii

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Stiri
WhatsApp
Guvernul Orban s-a concentrat pe condamnarea imigraţiei în Europa, dar se orientează din ce în ce mai mult spre retorica anti-LGBT
Guvernul Orban s-a concentrat pe condamnarea imigraţiei în Europa, dar se orientează din ce în ce mai mult spre retorica anti-LGBT

Parlamentul de la Budapesta a adus modificări Constituției și a stabilit că mama este femeie, iar tatăl este bărbat. De asemenea, se interzice adoptarea copiilor de către cuplurile de același sex și persoanele necăsătorite.

Parlamentul ungar a stabilit printr-un amendament al Constituţiei că mama este femeie, iar tatăl este bărbat. Deputaţii au definit noţiunea banilor publici şi au modificat reglementările stabilite în Constituţie privind situaţiile excepţionale cum ar fi, printre altele starea de urgenţă şi starea de alertă. Legislativul a adoptat cu 134 voturi pentru, 45 contra şi 5 abţineri cea de-a noua modificare a legii fundamentale, iniţiată de Guvern.

De acum înainte, legea fundamentală precizează: mama este femeie, tatăl este bărbat. Se protejează dreptul copilului la identitatea corespunzătoare sexului natural avut la naştere, respectiv se asigură educaţia lui conform sistemului de valori care are la bază identitatea constituţională şi cultura creştină a Ungariei. Potrivit motivării, Guvernul a considerat necesar să stabilească în legea fundamentală faptul că mama este femeie, tatăl este bărbat, deoarece “legile naturale referitoare la formele şi conţinutul comunităţilor umane şi noţiunile aflate în concordanţă cu acestea, care asigură menţinerea comunităţilor şi sunt izvorâte din ordinea Creaţiei” se află în pericol permanent.

Persoanele necăsătorite pot adopta copii doar cu o permisie din partea statului

De asemenea, potrivit Antena 3, persoanele necăsătorite, dar și cuplurile gay, nu mai au voie să adopte copii în baza uneia dintre cele mai restrictive legislații din toată Uniunea Europeană. Legea a fost propusă la începutul anului de Partidul Conservator și cere ca societatea să apere interesul copilului. Doar cuplurile căsătorite pot adopta copii, iar persoanele necăsătorite au nevoie de o permisiune specială din partea statului. 

Necesitatea de asigura dreptul copilului la identitatea corespunzătoare sexului natural avut la naştere se explică prin apariţia unor noi procese ideologice moderne în lumea vestică, acest drept cuprinde ocrotirea copilului faţă de intervenţiile de ordin intelectual sau biologic care acţionează asupra integrităţii sale corporale şi sufleteşti. Modificarea Constituţiei intră în vigoare în ziua următoare a promulgării, însă reglementările referitoare la situaţiile excepţionale vor avea efect doar începând cu 1 iulie 2023.

Parlamentul a adoptat noua Constituţie la 18 aprilie 2011, aceasta a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2012. De atunci, a fost modificată de mai multe ori de parlament, ultima dată în decembrie anul trecut, informează Hirado.hu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel