Data publicării:

Ungaria: Drapelul naţional coborât în bernă şi contre între guvern şi opoziţie la comemorarea revoluţiei din 1956

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Stiri
WhatsApp

Publicul a putut aprinde lumânări la muzeul Casa Terorii şi a putut vizita parcela 301 din cimitirul budapestan Rakoskeresztur, unde au fost îngropaţi în morminte nemarcate participanţi la revolta antisovietică, în timpul represaliilor.

Drapelul ungar a fost coborât luni în bernă în faţa parlamentului de la Budapesta pentru a comemora 63 de ani de la reprimarea de către forţele sovietice a revoluţiei din 1956, comemorare ce a prilejuit noi contre în responsabili din guvern şi ai opoziţiei, transmite MTI, scrie Agerpres.

În cadrul unui eveniment la care a fost prezentat un film despre Maria Wittner, condamnată la moarte pentru implicarea sa în revoltă şi a cărei sentinţă a fost apoi comutată în închisoare pe viaţă, Szilard Nemeth, secretar de stat în Ministerul Apărării, a declarat că "armata străină" care a intrat în Ungaria pentru a zdrobi revoluţia din 1956 nu a reuşit să stingă "flacăra iubirii de libertate a ungurilor".

"Acum suntem liberi, dar o haită de hiene continuă să acţioneze", a adăugat el în context, referindu-se la actuala opoziţie, care, potrivit lui, reprezintă "inamicii libertăţii".

"Comuniştii au evitat să fie traşi la răspundere pentru faptele lor şi încă încearcă să se întoarcă la putere", a mai spus responsabilul ungar.

La rândul său, un responsabil al opoziţiei ecologiste LMP a apreciat într-o conferinţă de presă pentru a marca ziua de 4 noiembrie că, deşi în prezent situaţia Ungariei nu se poate compara cu cea din 1956, se poate face o paralelă, întrucât "actualul guvern acţionează tot în linie cu interesele marilor puteri externe".

Fostul conducător comunist "Janos Kadar a folosit atunci tancurile sovietice ca să poată să guverneze, iar (premierul) Viktor Orban foloseşte trenul nuclear rus", a spus copreşedintele LMP Lazslo Lorant Keresztes.

Acesta a insistat că guvernul Orban serveşte interese ruse, chineze şi turce şi a menţionat că LMP a propus oprirea extinderii centralei nucleare de la Paks şi a proiectelor de construcţie a liniei feroviare Budapesta - Belgrad.

4 noiembrie a fost declarată zi de doliu naţional în Ungaria în 2013, aminteşte MTI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel