Ungaria, articolul 7. Orban, sprijin total din partea unei țări vecine
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Sebastian Florea
WhatsApp
Andrej Babis, premierul Cehiei, declară că g uvernul său sprijină Ungaria după votul din Parlamentul European.

Guvernul ceh îl susţine pe premierul ungar Viktor Orban după votul de miercuri din Parlamentul European privind sancţionarea Ungariei pentru periclitarea valorilor democratice, a declarat joi premierul ceh Andrej Babis, relatează Reuters.

'Acest nonsens doar induce un sentiment negativ în Uniunea Europeană', a declarat Babis pentru site-ul Parlamentni Listy, întrebat cu privire la votul din PE. 'În loc să cădem de acord, există politică', a mai spus el. 'Aşadar, îl sprijin pe (premierul) Orban. Suntem aliaţi', a spus el.

Grupul de la Vișegrad

Cehia face parte din Grupul de la Vişegrad, care mai include Slovacia, Ungaria şi Polonia, acestea din urmă confruntându-se şi ea cu o procedură de sancţiuni similară lansată de Comisia Europeană în decembrie 2017. Parlamentul European a votat miercuri pentru sancţionarea Ungariei pentru neglijarea normelor privind democraţia, drepturile civile şi combaterea corupţiei, în prima încercare de a declanşa un proces care s-ar putea încheia cu activarea Articolului 7 din Tratatul UE, ce presupune suspendarea dreptului de vot în cadrul blocului comunitar al statului membru vizat.

În practică, un asemenea deznodământ este puţin probabil, dat fiind că este nevoie de un vot unanim al tuturor celorlalte state membre ale UE. Polonia, cea mai mare ţară fostă comunistă din Uniunea Europeană, a anunţat că se va opune oricăror sancţiuni impuse de blocul comunitar Ungariei, al cărei guvern este acuzat că încalcă regulile UE privind democraţia. 'Fiecare ţară are dreptul său suveran de a face reformele interne pe care le consideră potrivite', a precizat Ministerul de Externe polonez într-un comunicat transmis miercuri seară

'Acţiunile împotriva statelor membre nu fac decât să adâncească diviziunile din cadrul UE, sporind lipsa de încredere actuală a cetăţenilor în instituţiile europene', se mai arată în comunicat.

Vezi și: Articolul 7, 'arma nucleară' a UE, greu de aplicat. Care sunt piedicile

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel