Data publicării:

Unele persoane vor avea „pensiile tăiate la jumătate“ / Consiliul Economic și Social, aviz favorabil, cu observații, pe noua Lege a Pensiilor

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Politica
WhatsApp
Foto: Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik
Foto: Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik

Consiliul Economic și social a transmis un aviz favorabil pe proiectul de Lege a pensiilor.

Alegeri prezidentiale 2024

Consiliul Economic și Social a transmis, joi, Guvernului, un aviz favorabil, cu observații, pe proiectul de Lege privind sistemul public de pensii. Potrivit CES, noua formulă de calcul ar putea tăia pe jumătate pensiile anumitor cetățeni:

- „Se înțelege că la maxim 3 ani va crește stagiul minim de cotizare, stagiul complet de cotizare și vârsta standard de pensionare cu luarea în considerare a creșterii speranței de viață. O astfel de prevedere ar trebui să fie certă deoarece maxim 3 ani poate însemnă și la 1 an și la 2 ani sau 3 ani. Deci, nu există o certitudine pentru beneficiarii legii cu privire la accesarea dreptului de pensionare”

- „Nu se menționează ce se întâmplă dacă scade speranța de viață, dacă se reduc stagiile menționate anterior și vârsta standard de pensionare. Este de interes un astfel de aspect ținând cont de faptul că România este pe penultimul loc între țările UE dpdv al speranței de viață, vârsta de pensionare în România este deja mai mare decât în alte state UE; pe de alta parte, luarea în considerare a unui singur indicator (speranța de viață – considerăm calculată este media dintre speranța de viață a femeilor și cea a bărbaților) poate conduce la rezultate eronate și neconforme cu realitatea atât timp cât nu se ia în considerare spre ex. și gradul de mortalitate, creșterea nr. mediu al persoanelor cu handicap accentual/grav sau al celor cu afecțiuni grave și incurabile”

CITEȘTE ȘI       -      Simona Bucura-Oprescu, ceartă cu Boloș, care a pus condiții pentru avizul la Legea Pensiilor: Românii merită pensii mai bune / „Cu ce cost, cine le plătește?”

- „Fiind o lege nouă și pentru că se aplică din 2024, ar necesita ca tabelul cu vârste standard, stagii complete și stagii minime de cotizare pentru femei să înceapă spre exemplu din anul 1961 care corespunde pensionării limita de vârstă în 2023. Din perspectiva tabelului cu vârste standard, stagii complete și stagii minime de cotizare pentru bărbați, acesta ar putea fi eliminat câtă vreme nu se mai aplică din anul 2015, când vârsta eșalonată de pensionare pentru barbati a atins pragul de 65 de ani”

- „Este necesară menținerea formulei de calcul a pensiei din Legea nr. 263/2010 privind Sistemul Public de Pensii pentru persoanele cu dizabilități care îndeplinesc stagiul complet de cotizare. Formula de calcul bazată exclusiv pe principiul contributivității va genera o inechitate socială majoră: persoanele cu dizabilități care se vor pensiona după data intrării în vigoare a acestei legi, vor avea pensii semnificativ mai mici față de cele care s-ar pensiona acum, folosind prevederile legii în vigoare, în condiții identice de salarizare și de stagiu de cotizare. După aplicare noii formule de calcul, persoanele cu handicap care au realizat stagiile de cotizare la pensiile pentru limita de vârstă până la data intrării în vigoare a noii Legi a pensiilor, vor avea pensiile tăiate la jumătate”

CITEȘTE ȘI       -      EXCLUSIV  Scandal pe pensii. Boloș, culisele unei discuții interne cu liberalii. Replica unui lider PNL: O minciună grosolană. O propagă doar pentru că au pus miniștri slabi, în serie, la Ministerul Muncii

- „Apare necesitatea a două VPR-uri: unul pentru condiții de muncă normale, de 86 lei (1,26 din salariul mediu brut * 6789 lei), și altul pentru condiții de muncă speciale, de 96 lei (1,4 din salariul mediu brut * 6789 lei)”

- „Este necesar ca punctajele suplimentare să cuprindă și stagiile asimilate referitoare la grupele de muncă și altele, iar pentru ca pensionarii care au ieșit la pensie și au un anume număr de puncte, să le fie luate și acestea în considerare”

Avizul Consiliului Economic și Social poate fi consultat AICI.

CITEȘTE ȘI       -      Se confirmă: Boloș a cedat, Ciolacu tocmai a anunțat proiectul legii pensiilor pe ordinea de zi/ UPDATE: Ședința de Guvern a fost suspendată până la 16:30. Premierul a ratat zborul spre Malaga

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel