Urmărește emisiunea live
Data publicării:

Unde se pierde imparțialitatea

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Alegeri prezidentiale 2024

Digi24 a împlinit acum trei luni un an de când transmite de sub stindardul imparțialității. Asta susțin jurnaliștii postului, asta arată și distincțiile (oficiale sau nu) primite, pe deplin meritate, de altfel. Unde și-a rătăcit televiziunea cauza, în opinia mea? Desigur, în conflictul RDS-RCS - Intact.

Scandalul Sorin Alexandrescu - RCS-RDS a arătat  că de sub mantia echidistanței, lăudată nu de mult de chiar de Traian Băsescu într-o conferință de presă, Digi24 știe să înțepe când e vorba de propria-i piele. În Jurnalul de joi seara, Cosmin Prelipceanu a prezentat un montaj cu Gâdea, Badea și Radu Tudor care acuzau în cuvinte certate cu regulile diplomației regimul Băsescu, pentru cercetarea lui Alexandrescu. Un joc de clipuri demn mai degrabă de Cronica Cârcotașilor și total atipic televiziunii Digi24, care nu s-a pretat până acum la astfel de subterfugii media pentru a ataca un post concurent.

Realizatorul Digi24 a vorbit apoi despre cei trei judecători care au decis cercetarea în stare de libertate a CEO-ului Antena Group, insistând, prin repetiții redundante, că șefa completului este un personaj "controversat". Din nou, nu-mi amintesc ca Digi24 să fi luat vreodată la puricat magistrații sau să bată monedă pe trecutul lor mai mult sau mai puțin controversat pentru a sugera o eventuală fisură în deontologia profesională.

La sfârșitul dezbaterii din studio, invitatul Valeriu Turcan vorbea despre cum Antena3 se compară cu Fox News și alte câmpii pe care mai galopează fostul consilier prezidențial. Dl. Prelipceanu l-a întrerupt, spunând că nu e nevoie să se intre în detalii neinteresante. "Rămâne șantajul", a lovit cu ciocănelul vajnicul moderator fără robă. "Acuzația de șantaj", a reformulat el bâjbâit.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel