Data publicării:

Unde locuiește Mircea Badea: Nu mai stau cu chirie / video

Autor: Elena Aurel | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Instagram Mircea Badea
Foto: Instagram Mircea Badea

Invitat la podcastul „Gând la Gând Cu Teo", Mircea Badea a spus unde locuiește. 

Mircea Badea a dezvăluit că locuiește în apartamentul soției sale, Carmen Brumă. 

„Nu mai stau cu chirie. Eu stau într-un apartament al colegei de apartament. Este în Plevnei. Sună istoric și glorios.”, a spus Mircea Badea.

„Deci te-ai hotărât să te așezi la casa ta”, a spus Teo.

„M-am hotărât să mă așez la casa ei.”, a spus Mircea Badea. 

VEZI ȘI: Prin ce au trecut Carmen Brumă și Mircea Badea: Știam cine e și care sunt riscurile. Nu pot să vin ca o floricică și să spun: „Vai, ce am pătimit din cauza lui” 

 

Carmen Brumă a spus prin ce situații delicate a trecut alături de Mircea Badea. Spune că i-a fost teamă, dar și-a asumat.

Ilinca Vandici a întrebat-o pe Carmen Brumă cum fac - ea și Mircea Badea - față hate-ului din online. Carmen Brumă a explicat că, în cazul lui Mircea Badea, nu era vorba doar de simplă ură pe Internet. Era mai mult de atât pentru că realizatorul emisiunii „În gura presei”, de la Antena 3, s-a luptat cu un sistem, nu cu un oarecare Dorel de pe Internet care dă mesaje cu înjurături.

„În cazul lui Mircea, este ceva mult mai mult decât hate. Să ne înțelegem. Mircea s-a luptat cu un sistem, cu un președinte al României. Nu a fost doar niște hate pe Instagram. Vorbim de lucruri foarte complicate și periculoase, la un nivel mult mai mare decât niște comentarii pe Internet. De-a lungul timpului am trecut prin diverse situații care cumva m-au călit. Adică la câte mesaje cu blesteme și amenințări am primit... Au fost foarte multe perioade tensionate. Erau foarte mulți oameni care nu se puteau război cu bărbatul și atunci, oamenii lași încearcă să găsească un punct considerat sensibil. Lucrurile acestea mi-au sporit capacitatea de rezistență. În meseria aceasta, pe care o facem noi, este foarte important să fii în stare să suporți și această latură”, a zis Carmen Brumă în podcastul realizat de Ilinca Vandici.

„Când am decis să fim împreună, știam cine este și care sunt riscurile. Nu pot să vin acum ca o floricică și să spun: „vai, ce am pătimit eu din cauza lui Mircea!” E ca și cum m-aș duce într-un magazin, aș lua o rochie și aș zice: „de la rochia aceasta, îmi plac doar mânecile. Vreau să plătesc doar mânecile, dați-mi-le să plec cu ele acasă”. Nu se poate, iei toată rochia. Așa și aici. Mi-a plăcut omul, l-am luat cu totul. Sigur că au fost momente dificile, sigur că au fost momente în care mi-a fost și frică pentru siguranța copilului nostru. Au fost multe mesaje și nu poți să știi până unde se ajunge. Repet: Mircea Badea nu se lupta cu Gingirică de pe Internet. Era vorba de un sistem foarte periculos, era vorba de un președinte al României. Au fost multe situații complicate”, a mai zis Carmen Brumă.

Youtube video image

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel