Data publicării:

Unchiul Chen, chinezul care fumează în timp ce aleargă la maratoane

Autor: Liana Ganea | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
sursa foto: depositphotos.com
sursa foto: depositphotos.com

Un chinez a devenit recent vedetă pe rețelele de socializare după ce a fost fotografiat fumând mai multe țigări în timp ce alerga la maraton.

Toată lumea poate fi de acord că fumatul nu este cel mai sănătos lucru pe care îl poți face. Dar una este să aprinzi o țigară în confortul propriei case, în timp ce savurezi o cafea sau într-o pauză la serviciu și cu totul altceva în timp ce alergi un maraton de 42 de kilometri. Așa că, atunci când fotografiile unui bărbat în vârstă de aproximativ 50 de ani care fuma cu dezinvoltură în timp ce lua parte la maratonul Xin’anjiang au devenit virale şi preluate şi de Marca, toată lumea a fost curioasă să îi afle povestea.

Din păcate, nu se știu prea multe despre acest bărbat, în afară de faptul că este cunoscut drept „Unchiul Chen” printre colegii de alergare, care au confirmat și obiceiul acestuia de a fuma în timpul curselor.

Potrivit comentariilor mai multor utilizatori de pe rețelele de socializare chineze, Unchiul Chen a fost văzut la alte maratoane în ultimii ani, inclusiv la maratonul Xiamen, la ultramaratonul Lishui și la semimaratonul Lhasa. După ce câteva fotografii cu alergătorul-fumător au devenit virale pe Weibo, organizatorii maratonului Xin’anjiang din orașul Jiande au publicat și o imagine cu el și cu diploma de participare a acestuia, cu numele cenzurat, care nu numai că dovedește că bărbatul a participat la eveniment, ci și că a alergat cei 42.1 kilometri într-un timp respectabil de 3 ore, 28 de minute și 45 de secunde, clasându-se pe locul 515 și surclasând astfel mii de alergători. „Alergatul este bun pentru sănătate, iar fumatul este rău. Oare se anulează reciproc?”, a întrebat o persoană într-un comentariu, în timp ce o alta s-a întrebat dacă Unchiul Chen fumează în timpul maratoanelor pentru că nicotina acționează ca un stimulent.

Nicotina actionează ca un stimulent la nivelul creierului şi motivul pentru care e atât de dificil să te laşi de fumat este faptul că aceasta provoacă dependenţă. Influenteaza şi secreţia de dopamină din corp şi, consumată în cantităţi mici, produce o stare de relaxare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel