Data publicării:
Un ziar englez a pierdut un proces cu Meghan Markle şi Harry. Prima reacţie din Downing Street: Presa liberă, fundament al democraţiei
Biroul de presă din Downing Street, reşedinţa premierului Marii Britanii, spune că presa libera este fundamentul unei democraţii, după ce un ziar britanic a pierdut un proces contra lui Meghan Markle şi Harry.
Meghan a dat în judecată Associated Newspapers Limited (ANL), dar şi pe cei de la MailOnline, din cauza a cinci articole care au reprodus părţi dintr-o "scrisoare personală şi privată" a sa către tatăl ei în vârstă de 77 de ani, Thomas Markle, din august 2018.
Ducesa de Sussex câştigase în primă instanţă, însă atunci nu a avut loc un proces complet. ANL a făcut apel însă acesta a fost respins. MailOnline a anunţat că ia în calcul să meargă la Curtea Supremă pentru a cere să se facă dreptate.
Un purtător de cuvânt al lui Boris Johnson a declarat, vineri, că "sunt convins că l-aţi auzit de mai multe pe premier spunând că presa liberă este fundamentul oricărei democraţii", după ce a fost întrebat ce părere are despre acest caz. Acesta nu a vrut să mai facă alte comentarii, dar a spus că "biroul premierului va analiza cu atenţie implicaţiile unei astfel de decizii".
Meghan ştia că scrisoarea ar putea ajunge în presă
Avocaţii celor de la ANL spun că Jason Knauf, fost secretar de comunicare al ducilor de Sussex, a adus dovezi care sugerează că Meghan Markle ştia de când a scris scrisoarea că aceasta ar putea ajunge în presă.
După ce decizia instanţei a devenit publică, Meghan Markle a acuzat ANL că tratează procesul ca pe "un joc fără reguli". Cu toate astea, compania a replicat dur şi spune că dovezile aduse de Knauf "ridică semne de îndoială asupra credibilităţii ducesei". Compania a mai precizat că "suntem dezamăgiţi de decizia Curţii de Apel. Credem că o astfel de decizie ar trebui luată pe dovezi, nu pe un rezumat al unui caz extrem de contestat. Nici măcar nu au fost analizate documentele. Nicio dovadă nu a fost examinată cu adevărat, aşa cum ar trebui", conform Daily Mail.
Piers Morgan a atacat-o dur pe Meghan Markle
Piers Morgan, gazda emisiunii TV, a atacat-o din nou pe Meghan Markle, după ce a câștigat lupta din instanță. Meghan Markle a fost numită "Prințesa Pinocchio Bullsh*t", într-un mesaj pe care jurnalistul l-a publicat pe Twitter.
Nu este un secret faptul că Meghan Markle și tatăl ei nu au o relație bună, iar războiul dintre ei ține de ani de zile, mai ales de când actrița a intrat în Familia Regală britanică.
Thomas Markle și-a acuzat fiica în repetate rânduri, iar la un moment dat a acuzat-o chiar de „egoism“, dată fiind perioada nepotrivită aleasă de ea și de Prințul Harry pentru a-și lansa biografia, potrivit The Sun.
„Şi-a ales cel mai nepotrivit moment pentru a se plânge de ceva, acum lumea trece printr-o adevărată criză. O iubesc, dar nu sunt de acord cu persoana care a devenit”, a spus tatăl lui Meghan.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News