Răzvan Stoica a câştigat săptămâna aceasta o competiţie europeană prestigioasă: concursul „New Talent”, iniţiat acum 44 de ani chiar de Sir Yehudi Menuhin, celebru violonist și dirijor american. Răzvan Stoica este primul muzician român care a câştigat marele premiu în istoria de 44 de ani a concursului, desfăşurat anul acesta la Bratislava.
„Au fost 30 de înregistrări când s-au făcut selecţiile, apoi au rămas opt în semifinală, şi în finală trei şi un singur premiu. Am participat în fiecare an cu un artist, dar anul acesta l-am adus în Romania şi sunt mândru de acest lucru”, a declarat proaspătul laureat, potrivit digi24.ro.
Răzvan a studiat la Liceul „George Enescu” din Bucureşti, dar Conservatorul l-a urmat la Amsterdam. Acum el locuieşte în Olanda şi cântă alături de orchestra sa, înfiinţată în urmă cu doi ani. Are o mulţime de angajamente în Olanda, în Germania, iar de anul viitor şi în Statele Unite, unde va concerta la celebra Carnegie Hall din New York.
Cântă la un Stradivarius din 1729
„Foarte multe persoane mă accesează pe Facebook şi mă întreabă când o să cânt în Romania, dar nu pot să le dau nici o dată în acest moment. Nu există, din păcate, invitaţia pentru a concerta aici”, spune Răzvan Stoica.
De patru ani, Răzvan cântă la o vioară Stradivarius fabricată în 1729, pe care a câştigat-o într-o competiţie cu alţi 170 de candidaţi. Luna viitoare, el va cânta pe scena unei săli prestigioase, Conzertgebow din Amsterdam.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme