Un urs, văzut în Praid. Avertizare RO-ALERT
Jandarmii au fost chemaţi să alunge un urs văzut în localitatea Praid.
Locuitorii din Praid au fost avertizaţi printr-un mesaj Ro-Alert despre posibilul pericol prezentat de un urs care a coborât în localitate.
Potrivit Biroului de Presă al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Harghita, prezenţa animalului a fost observată de un bărbat pe drumul care trece prin faţa Salinei Praid, dar la sosirea echipajului de jandarmi, ursul nu mai era în zonă.
"Apelul la 112 a fost făcut de către un domn care a observat un urs pe drumul ce trece prin faţa Salinei Praid. Pe principiul direcţionării în zonă a celei mai apropiate patrule, la faţa locului a fost trimis imediat un echipaj de jandarmerie din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile "Regele Ferdinand I" Târgu Mureş şi un echipaj de poliţie. La momentul sosirii acestora în zona unde a fost semnalat ursul, acesta nu se mai afla acolo. Echipajele au mai rămas pentru o perioadă în zonă pentru a se asigura că ursul nu revine", a precizat purtătorul de cuvânt al IJJ Harghita, Gheorghe Suciu.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Harghita a trimis locuitorilor din zonă un mesaj Ro-Alert, pentru a-i avertiza despre posibilul pericol, iar la faţa locului a fost prezent un echipaj de poliţie dar şi un echipaj SMURD.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News