Un turist de 62 de ani a murit în stațiunea Mamaia
Clipe de coșmar pentru turiștii aflați în stațiunea Mamaia!
vezi și: REACȚIA lui Badea după avertismentul dat de Narcisa Iorga: Aveți dreptate
Un bărbat în vârstă de 62 de ani s-a prăbușit sub ochii trecătorilor. Martorii incidentului au sunat de urgenţă la 112, însă oamenii spun că salvarea a venit abia după 45 de minute, fără medic.
Martorii spun că asistenta de pe ambulanţă a avut o reacţie inumană. Oamenii au fost scandalizaţi şi de faptul că prima ambulanţă ar fi ajuns după 45 de minute la locul incidentului şi nu avea medic.
"A venit doamna de la ambulanță după 45 de minute și au stat și se uitau la el. I-au adus o pătură. A zis că o doare în fund, că ea e asistentă și nu poate să acorde primul-ajutor. Pentru ce a trimis-o pe ea", a povestit un martor.
Martorii spun că asistenta s-a rezumat să-l declare mort pe bărbat. Medicii de la SMURD, care au venit ulterior, au reuşit însă să-i repornească inima.
Din nefericire, bărbatul a murit la 20 de minute după ce a fost dus la spital. Rudele victimei, care se aflau într-o altă parte a staţiunii Mamaia, l-au sunat neîncetat pe bărbat. Un poliţist le-a dat vestea tragică, scrie România TV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News