Data publicării:
Un TIR încărcat cu porci s-a răsturnat în Vâlcea
Un TIR încărcat cu porci s-a răsturnat, în noaptea de duminică spre luni, pe raza unei localități din județul Vâlcea.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează, luni dimineață, că în judeţul Vâlcea circulaţia se desfăşoară pe un fir alternativ pe DN7 Râmnicu Vâlcea -Sibiu loc. Câineni, la kilometrul 238+800 de metri, din cauza unui tir răsturnat, pe suprafața carosabilă, în timpul nopții.
Este vorba despre un tir încărcat cu aproximativ 200 de porci. O parte dintre aceștia au murit în momentul producerii accidentului, potrivit România TV.
Au intervenit două echipaje de pompieri și paramedici și un echipaj cu ambulanță de la SAJ.
Șoferul, încarcerat. A ajuns la UPU Sibiu
Echipa de descarcerare din cadrul ISU Vâlcea a intervenit la fața locului, în vederea salvării șoferului, care a rămas încarcerat. Dupa efectuarea manevrelor de descarcerare, bărbatul a fost preluat de ambulantă și transportat la UPU Sibiu.
ISU a transmis că șoferul camionului, în vârstă de 51 de ani, a pierdut controlul asupra volanului și s-a răsturnat, conform ziuaconstanta.ro.
VEZI ȘI: Barcă în care erau nouă persoane, răsturnată în Dunăre
Duminică neagră pe şoselele României
25 iulie 2021, duminică, a fost o zi neagră pe şoselele din România. Mai multe accidente grave s-au soldat cu nouă decese. Trei din cei care au murit erau minori.
Accident în Bacău - șapte morți și cinci răniți
"Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe DN2 Bacău-Adjud, la ieșire din localitatea Răcăciuni, județul Bacău, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate un autoturism și un microbuz în care se aflau 15 persoane. Potrivit primelor informații, 5 persoane au suferit leziuni (printre care și un copil), fiind evaluate medical la fața locului. Traficul rutier este oprit pe ambele sensuri, fiind activat planul roșu de intervenție", transmitea Poliţia Română.
Șapte persoane au fost declarate decedate, iar alte cinci au fost transferate la spital în stare gravă. Dintre cele şapte persoane decedate, două erau minore.
Având în vedere numărul persoanelor implicate, la nivelul județului a fost activat Planul Roșu de Intervenție.
VEZI ȘI: Pilotul Hugo Millan (14 ani), victima unui accident mortal
Accident grav şi în Bihor - doi morţi şi cinci răniţi
Duminică dimineața, un accident s-a produs și pe DN 19, în localitatea Biharia, eveniment în care au fost implicate şapte persoane aflate în două autoturisme.
Din cele şapte victime, două au decedat, una dintre acestea fiind minoră, au anunţat reprezentanţii ISU Bihor. (Vezi știrea AICI.)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News