Data publicării:
Un tir cu cisternă încărcată cu GPL, condus de un ucrainean, s-a răsturnat la ieșirea din România
Un accident rutier spectaculos s-a produs, vineri dimineață, în Galați, aproape de punctul de trecere a frontierei cu Republica Moldova.
Un tir cu cisternă încărcată cu GPL, condus de un ucrainean, s-a răsturnat pe marginea drumului, au anunțat echipele de salvatori.
Accidentul a avut loc pe Drumul European 87, aproape de punctul de trecere a frontierei Galați-rutier. Potrivit polițiștilor, tirul a rupt parapetul de protecție al drumului și s-a răsturnat în afara șoselei.
Din primele verificări, se pare că ucraineanului aflat la volan i s-a făcut rău și a pierdut controlul direcției. Tirul se deplasa cu viteză mică, întrucât se afla într-o coloană cu alte camioane care așteptau să între în vamă. Cisterna nu s-a spart și nu există riscul producerii unei explozii.
Șoferul a fost rănit ușor și a fost transportat la spitalul din Galați. Polițiștii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Un alt accident rutier, produs ieri, în Argeș a luat viața unei persoane, iar alte două au rămas încarcerate.
Argeș. Un accident mortal a avut loc, ieri, pe DN7: Două persoane au rămas încarcerate
O persoană a murit și două sunt încarcerate după un grav accident produs, joi după-amiază, în județul Argeș, scrie Mediafax. Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe DN7 Pitești-Râmnicu Vâlcea, la kilometrul 132+300 de metri, în zona localității Drăganu, județul Argeș, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate o platformă auto ce transporta un autovehicul și alte trei autoturisme.
Potrivit primelor date, o persoană a decedat, alte două erau încarcerate. Traficul rutier a fost oprit pe ambele sensuri.
Intervin o autospecială de stingere cu apă și spumă, două autospeciale de descarcerare, două ambulanțe SMURD de prim ajutor calificat și trei echipaje ale SAJ. ISU a anunțat ulterior că accidentul s-a soldat cu 4 victime, două din mașini și celelalte două din transportor.
În autoturism a fost găsită o femeie de circa 60 de ani pentru care nu s-a mai putut face nimic.
Cele două persoane din transportor nu prezintă leziuni grave, iar celălalt ocupant al autoturismului a fost preluat conștient de către echipajele medicale.
Accident rutier între trei autoturisme în Ialomița
Un accident rutier între trei autoturisme a avut loc în județul Ialomița. Forțe alocate de la nivelul ISU Ialomița: 1 autospecială de stingere cu modul de descarcerare, 1 autospecială de descarcerare și 1 ambulanță SMURD. De asemenea, de la nivelul județului Ialomița au fost alocate și 2 ambulanțe SAJ.
În sprijin au acționat și ISU București-Ilfov cu 3 ambulanțe SMURD, dintre care una cu medic. Pentru optimizarea acțiunii de răspuns a fost activat Planul Roșu de Intervenție la nivelul județului Ialomița.
„În accident sunt implicate 9 persoane (7 adulți și 2 minori), 3 persoane sunt decedate (adulți) având leziuni incompatibile cu viața, 6 persoane primesc îngrijiri medicale la fața locului”, a transmis IGSU. Vezi articolul AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News