Un șofer și-a omorât tatăl pe trecerea de pietoni. A fugit de la locul accidentului
Un bărbat a dat cu mașina peste o persoană aflată pe trecerea de pietoni. Victima era chiar tatăl șoferului.
Un bărbat din judeţul Galaţi a fost reţinut de poliţişti, după ce, aflat la volanul unei maşini, băut şi fără permis, şi-a accidentat mortal tatăl, care se deplasa pe jos pe drum, şi a părăsit locul faptei, a declarat pentru Agerpres purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi, Gabriela Costin.
Potrivit acesteia, Poliţia Municipiului Tecuci a fost sesizată prin apelul unic de urgenţă 112, cu privire la producerea unui accident rutier mortal, pe DC 60, în interiorul localităţii Movileni.
Victima a murit pe loc
La fata locului, poliţiştii au găsit un bărbat, de 75 ani, din localitate, decedat, şi au stabilit că acesta a fost acroşat de un autovehicul, şoferul acestuia părăsind locul accidentului.
După câteva ore, poliţiştii l-au identificat pe cel care ar fi provocat accidentul, un bărbat, de 45 ani, fiul victimei, care ar fi condus o autoutilitară şi nu ar fi observat bătrânul aflat pe marginea drumului.
Șoferul, beat și fără permis
Totodată, poliţiştii au stabilit că bărbatul nu deţine permis de conducere, iar la testarea alcoolscopică acesta a prezentat valoarea de 0,33 mg/l alcool pur în aerul expirat.
El a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru ucidere din culpă, părăsirea locului accidentului, conducere sub influenţa alcoolului şi conducere fără permis.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News