"Demarăm în forță lucrările de modernizare a centrului educațional în care vom lucra cu copii talentați din centre. Ne-ar plăcea să fiți parte din echipa de susținători. De mare lucru n-am avea nevoie decât mochetă, să punem parchet, și să mobilăm. Câteva lucruri am făcut deja. E un pas mic pentru realizarea acestui centru. Dacă vreți să ne susțineți, vă invităm să veniți să vizitați centrul nostru aflat în sectorul 3. Sediul este pus la dispoziție de Universitatea Hyperion prin Departamentul de Comunicare.
Ce va primi în schimb cel care se implică?
Împlinire, mulţumire, un geniu prieten pe viaţă dar, şi mai important, o viaţă mai bună pentru proprii copii. Conform psihologilor, dărâmarea barierelor sociale este punctul de plecare pentru o lume mai bună şi felul cel mai simplu în care copiii din familii cu o situaţie materială mai bună, pot să înveţe concepte precum empatia, recunostinţa, bucuria de a dărui, dorința de a-i ajuta pe ceilalţi, spiritul civic, mulțumirea de a avea părinții aproape. Copiii și tinerii vor beneficia de consiliere vocațională, dezvoltare personală prin tehnici de teatru, dansuri, ce vor fi susținute de următorii mentori specializați: Claudia Bistriceanu, Ionela Marinescu, Vlad Arteni, Ion Păduraru, Otilia Blaga, Alina Vasile și mulți traineri acreditați ce s-au anunțat într-o listă deschisă apelului noatru.
[citeste si]
Acţiunea este gândită ca una extrem de benefică pentru familiile cu copii, aceștia învățând prin exemplul copilului defavorizat de lângă ei, toate aceste concepte pozitive. El recomandă această campanie „în special familiilor cu copii în perioada de pubertate şi de adolescență, schimbările apărute la acești copii fiind rapide și foarte vizibile", scrie https://kristoflajos.wordpress.com.
RO 07RNCB0069149637540001
Swift: RNCBROBU Titular: Kristof Lajos ( titlu donație centru)
Contact: 0756.355.047
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Fructul pe care japonezii îl mănâncă pentru a-și proteja memoria
- SUA încetează furnizarea de rachete Patriot către Ucraina: Spania și Japonia intervin
- Incendiu puternic în zona Aviației din Capitală / Galerie foto - video. Update: A fost emis RO-ALERT
- Florin Piersic a fost operat de urgență. Medicii i-au descoperit o infecție la genunchi
- Programul Casa Verde Fotovoltaice, deblocat. Laurențiu Neculaescu (AFM): Documentul care e obligatoriu la decontare / video
- Ce este „Slow living”-ul și cum poate redefini calitatea vieții în era modernă
- Rabla Clasic și Rabla Plus. Neculaescu (AFM): Banii pentru mașini clasice, în scădere / Cât primești dacă îți cumperi o mașină electrică
- Traian Băsescu - Marian Vanghelie, ceartă în direct! ”Vedeți ce spuneți că eu am înregistrări”/ ”O să iasă la lumină”. Fostul președinte a închis telefonul
- Vești bune din Austria: Partidul Poporului, ÖVP, blocat pe locul al treilea. Nehammer nu va mai fi premier
- Firmele chineze se retrag "în subteran" în privința plăților către Rusia. Băncile nu mai au încredere - Reuters