Data publicării:
Un tânăr care s-a aruncat în fața trenului și-a anunțat moartea pe Facebook
Un tânăr și-a anunțat sinuciderea pe internet, făcând mai multe postări înainte de a se arunca în fața trenului.
Săptămâna trecută, un tânăr de 19 ani și-a curmat propria viață după ce s-a pus pe șinele de cale ferată. Incidentul tragic a avut loc pe raza localității Jijia, comuna Albești.
Înainte de a se sinucide, băiatul a postat pe Facebook mai multe poze cu el pe șina de tren și lângă o cruce de pe marginea căii ferate. Tot pe rețeaua de socializare, acesta a făcut un live, cu aproximativ o oră înainte de tragedie, în care a povestit ceea ce dorește să facă. Acesta părea să fie în stare de ebrietate și și-a exprimat dorința de a muri, spunând că „s-a săturat de viață”.
În timpul live-ului de pe Facebook, băiatul a izbucnit de câteva ori în lacrimi în timp ce povestea ce are de gând să facă.
„Ce v-am făcut eu vouă ca să râdeţi de mine?”
„Voi râdeţi de mine, dar de ce? De viaţa mea. Ce v-am făcut eu vouă ca să râdeţi de mine? Sunteţi nişte oameni parşivi. Îmi pare rău de viaţa mea, dar în halul ăsta nu se poate trăi. Adio cu viaţa mea”, a spus acesta în filmulețul postat pe social media, conform Ziarul de Iași.
Se pare că tânărul a recurs la acest gest după mai multe certuri cu mama sa.
„A stat o săptămână şi a dormit prin sat şi pe malul râului prin boscheţi, fiindcă în sat aşa se ştia, că se certase cu mama lui şi nu îl mai primea acasă. Dumnezeu să îl ierte!”, a spus o tânără din aceeaşi comună.
Val de sinucideri
În România au avut loc mai multe sinucideri care au ajuns pe primele pagini ale publicațiilor naționale. În ultimul caz o explozie a avut loc într-un depozit de deșeuri periculoase al firmei Ecoburn din Parcul Industrial Brazi. Pompierii din județul Prahova s-au luptat pentru mai multe zile cu flăcările care au continuat să ardă mocnit, după 2 săptămâni incendiul reaprinzându-se pe 14 iunie. Un trup carbonizat a fost găsit în interiorul halei care a fost incendiată. Bărbatul a ajuns la lucru în cursul nopții de 1 spre 2 iunie, paznicul fiind foarte surprins de acest lucru. Ulterior, în jurul orei 2 dimineața, a izbucnit incendiul în hală.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News