Data publicării:

Un tânăr a murit lovit de tren, în județul Argeș

Autor: Alexandru Negrici | Categorie: Stiri
WhatsApp
Bătaie de joc pentru călătorii CFR. Tren Regio rămas fără locomotivă, timp de o oră și jumătate, pentru a fi ”salvată” o garnitură București – Budapesta/ foto pixabay
Bătaie de joc pentru călătorii CFR. Tren Regio rămas fără locomotivă, timp de o oră și jumătate, pentru a fi ”salvată” o garnitură București – Budapesta/ foto pixabay

Un tânăr, în vârstă de 29 de ani, a murit lovit de tren în județul Argeș.

Un tânăr de 29 de ani a murit lovit de un tren, în noaptea de vineri spre sâmbătă, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş.

Potrivit sursei citate, tânărul a avut anterior un conflict cu o femeie şi plecase cu autoturismul acesteia.

"În noaptea de 27 spre 28 ianuarie a.c., poliţiştii piteşteni au fost sesizaţi prin Serviciul Naţional Unic Apeluri de Urgenţă 112, cu privire la o stare conflictuală între un bărbat şi o femeie, urmată de faptul că bărbatul ar fi plecat de la locul incidentului cu autoturismul femeii în cauză. Ca urmare a sesizării, pe baza descrierii, autovehiculul a fost dat în atenţia poliţiştilor din structurile rutiere şi de ordine publică aflaţi în teren", se arată într-un comunicat transmis de IPJ Argeş.

Autoturismul a fost găsit la scurt timp, abandonat cu motorul în funcţiune pe DN 67B, în zona unui pod peste calea ferată.

"Cu ocazia verificărilor, bărbatul în cauză, de 29 de ani, din Rociu, a fost găsit decedat, pe calea ferată, acesta fiind lovit de tren. În cauză se desfăşoară verificări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentele au avut loc", precizează IPJ Argeş, potrivit Agerpres. 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel