Un suspect de omor în Anglia a fost prins de poliţiştii români
Un clujean de 27 de ani care este suspectat de uciderea unei femei în Anglia a fost prins de poliţiştii români, în colaborare cu cei britanici, a informat miercuri Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IPJ) Cluj.
"Poliţiştii din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale - I.G.P.R. şi cei de la I.P.J. Cluj au efectuat o percheziţie, la domiciliul unui bărbat, suspect de comiterea infracţiunii de omor asupra unei femei din Marea Britanie. Este vorba despre un bărbat, de 27 de ani, cetăţean român, care ar fi comis fapta la finalul anului 2013, în localitatea britanică Bosham", se arată într-un comunicat transmis de IPJ Cluj.
Pe parcursul percheziţiei domiciliare a fost pus în aplicare şi un mandat european de arestare pe numele tânărului, emis de autorităţile din Marea Britanie, suspectul urmând să fie prezentat magistraţilor Curţii de Apel Cluj, în vederea confirmării mandatului.
"La activităţile de astăzi au participat şi 4 poliţişti din Anglia, documentarea activităţii infracţionale a celui în cauză fiind realizată, în cursul acestui an, de către poliţişti din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale - I.G.P.R., din cadrul I.P.J. Cluj, cu sprijinul Direcţiei de Operaţiuni Speciale şi I.P.J. Sălaj, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj şi în colaborare cu Ambasada Marii Britanii la Bucureşti - National Crime Agency", se mai arată în comunicat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News