Un studiu arată că angajații preferă 4 zile de muncă pe săptămână. Managerii aleg un program flexibil și hibrid
Potrivit unei cercetări efectuate de Studioul MSL The Practice și eJobs, managerii doresc un program de lucru flexibil și hibrid, în timp ce angajații care nu dețin poziții de conducere ar opta pentru o săptămână de lucru de patru zile.
"Indiferent de industria în care activează, modul de lucru hibrid este cel preferat de majoritatea angajaţilor intervievaţi în cadrul studiului (58%), salariaţii fără funcţie de conducere preferând într-un procent mai mare să lucreze de acasă. În plus, cei mai mulţi angajaţi declară că îşi doresc flexibilitate din partea angajatorului în ceea ce priveşte ora de începere şi de terminare a programului de lucru, peste o treime dintre respondenţi optând pentru această variantă", arată cercetarea.
Totodată, managerii sunt mai interesaţi decât alte categorii de angajaţi de stabilirea programului de lucru în funcţie de îndeplinirea sarcinilor de muncă şi nu de ore fixe.
În ceea ce priveşte opţiunea tot mai des vehiculată de a se adopta în companii săptămâna de lucru de patru zile, în loc de cinci, aceasta este o variantă mai atractivă pentru salariaţii fără funcţie de conducere şi pentru muncitori.
Conform aceluiaşi studiu, pentru 85% dintre cei care activează în domeniul auto, salariul şi beneficiile oferite reprezintă cel mai important factor care le influenţează decizia de alegere a unui angajator. În schimb, pentru mai mult de jumătate dintre aceştia, echilibrul dintre viaţa profesională şi cea personală, dar şi atmosfera de lucru sunt decisive atunci când intenţionează să facă o schimbare de carieră.
De asemenea, angajaţii din această industrie sunt atraşi în mod deosebit de posibilităţile de perfecţionare şi dezvoltare, pentru 44% dintre aceştia un plan concret şi coerent de carieră cu posibilitatea de promovare fiind un factor important de creştere a loialităţii faţă de angajator.
Posibilitatea de a lucra remote este un motiv mai puţin important de alegere a unui angajator decât în cazul altor industrii, doar 10% alegând această variantă, modul de lucru hibrid fiind preferat de peste 60% dintre intervievaţi.
Pe de altă parte, pentru 55% dintre angajaţii din acest domeniu, beneficiile salariale, atmosfera de lucru neprietenoasă şi managementul toxic sunt principalii factori care îi determină să schimbe locul de muncă, cu toate că aceştia dovedesc o stabilitate mai mare la job faţă de media angajaţilor intervievaţi.
Astfel, aproape o treime dintre aceştia au acelaşi loc de muncă de mai bine de cinci ani, iar 40% vor să continue să activeze în industria auto, în timp ce 30% ar schimba în viitor şi domeniul odată cu locul de muncă.
"Dacă, la fel ca în cazul majorităţii respondenţilor, şi pentru angajaţii din industria oil & gas, salariul şi beneficiile oferite sunt principalele motive de alegere a unui angajator, reputaţia companiei este un factor mai important decât pentru cei care activează în alte domenii, fiind probabil corelat cu o siguranţă sporită a condiţiilor de muncă", susţin autorii studiului.
"Atmosfera de lucru ocupă un loc central în alegerile angajaţilor din industria oil & gas şi atunci când vorbim despre alegerea de a pleca de la locul actual de muncă, 71% dintre aceştia alegând să renunţe la jobul actual dacă atmosfera de lucru ar fi una ostilă şi ar fi motivaţi să aleagă un alt angajator dacă ar avea posibilităţi de promovare, fiind mai motivaţi decât cei din alte domenii de acest factor", mai arată cercetarea.
Dacă pentru angajaţii din alte industrii posibilitatea să lucreze remote sau în sistem hibrid este un factor deosebit de atractiv, pentru cei care activează în domeniul retail-ului, definit în cele mai multe cazuri de prezenţă fizică, această posibilitate este mai puţin importantă. Pe de altă parte, însă, pentru 85% dintre aceştia salariul şi beneficiile oferite sunt principalele motive de alegere a angajatorului.
Pentru 42% dintre respondenţi, unul dintre obiectivele pentru următorul an este să îşi găsească un job nou într-o altă companie.
Cu toate că salariul şi beneficiile oferite reprezintă pentru 88% dintre persoanele care activează în domeniul Medical & Pharma principalele motive de alegere a unui angajator, echilibrul dintre viaţa profesională şi cea personală ocupă un loc extrem de important în rândul priorităţilor acestora, pentru 70% dintre respondenţi fiind prima opţiune atunci când vorbim despre obiectivele pentru următorul an, dar şi unul dintre motivele principale pentru care ar alege să plece de la actualul loc de muncă.
Aproximativ 75% din angajaţii din domeniul medical & pharma participanţi la studiu intenţionează să îşi schimbe locul de muncă în următorul an, majoritatea acestora (62%) intenţionând să rămână în acelaşi domeniu.
Printre motivele alegerii unui angajator, în creştere faţă de alte industrii, se află şi posibilitatea de perfecţionare prin programe de training şi dezvoltare (pentru 28% dintre respondenţi) sau posibilitatea de perfecţionare prin reprofilare sau recalificare (pentru 19% dintre aceştia).
"Faţă de angajaţii din alte industrii, angajaţii din domeniul IT&C sunt mai motivaţi de posibilitatea de a lucra remote, 41% preferând acest mod de lucru, în timp ce 50% preferă modul de lucru hibrid", mai arată sondajul.
Atunci când se gândesc la o schimbare a angajatorului, factorii care le influenţează cel mai mult această decizie sunt, pentru 60% dintre respondenţi - un stil de management toxic la actualul loc de muncă, pentru 41% - lipsa perspectivei de creştere, pentru 36% - lipsa echilibrului dintre viaţa profesională şi cea personală, sau o ofertă salarială mai bună pentru 57%. Spre deosebire de alte industrii, angajaţii din IT&C acordă o atenţie sporită perspectivelor de dezvoltare profesională, însă dovedesc şi o mobilitate mai crescută, un sfert dintre respondenţii care activează în acest domeniu declarând că au schimbat locul de muncă cu mai puţin de 6 luni în urmă, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News