Un şofer român a fost prins băut la volan. Maşina a sunat singură la 112
Câteodată, o maşină ultratehnologizată nu e cel mai bun prieten al şoferului. A păţit-o un bărbat din Drobeta Turnu-Severin, care a fost prins băut la volan după ce maşina a apelat serviciul unic de urgenţă 112.
”La data de 18 octombrie a.c., ora 23.50, Poliția Municipiului Drobeta-Turnu Severin a fost sesizată, prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la faptul că, pe strada Traian 133-135, s-a produs un accident rutier.
La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Biroului Rutier, care, în urma verificărilor efectuate, au stabilit că un bărbat, de 50 de ani, din Drobeta-Turnu Severin, în timp ce conducea un autoturism pe strada Traian, la intersecția cu strada Smârdan, nu ar fi acordat prioritate de trecere și ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar de un bărbat, de 24 de ani, din aceeași localitate.
Din accident au rezultat doar pagube materiale. Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, bărbatul de 50 de ani având o alcoolemie de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la o unitate medicală, din municipiul Drobeta-Turnu Severin, în vederea recoltării de probe biologice, pentru stabilirea alcoolemiei.
În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe", a transmis IPJ Mehedinți.
Apelul la 112 s-a efectuat automat, în urma tamponării, prin sistemul e-call cu care era dotată maşina, scrie Ştiridecluj.ro.
Primele sentinţe din România în cazuri de şofat agresiv. Un şofer a câştigat cu ajutorul probei video. Detaliul scăpat de poliţişti
Instanţele din România au dat primele sentinţe pentru şofat agresiv, conform unei modificări a Codului Rutier intrată în vigoare în februarie 2022.
Într-unul dintre dosare, un şofer s-a plâns că a fost provocat de un alt conducător auto, care l-ar fi înjurat şi jignit în public, "iar aceste aspecte nu au fost consemnate în procesul-verbal de contravenţie“. Judecătoria a menținut procesul-verbal de contravenție prin care șoferul a fost lăsat pieton pentru conducere agresivă, arătând că fapta există, iar procesul-verbal este legalm, scrie Adevărul.
Un şofer s-a folosit de proba video pentru a câştiga. Detaliul scăpat din vedere de poliţişti
Într-un proces din Târgu Neamţ, un şofer amendat pentru că ar fi intervenit într-o "hârjoneală a unor poliţişti locali şi apoi a plecat cu derapaj controlat în vederea rotirii autoturismului" a obţinut anularea amenzii cu ajutorul probei video.
Șoferul a arătat că autovehiculul său „nu s-a rotit, ci a luat un viraj chiar lung, pentru a se încadra pe banda de mers din parcare pentru a părăsi parcarea“.
Instanța a dispus anularea sancțiunii arătând că probele Poliției sunt în favoarea șoferului lăsat fără permis. „Din înregistrarea video depusă la dosarul cauzei se observă că autoturismul de culoare închisă care a fost oprit lângă autospeciala Poliției (care avea semnalele luminoase în funcțiune), a traversat parcarea şi efectuând un viraj s-a încadrat pe drumul public. Niciun element din traseul parcurs de respectivul autovehicul nu indică un comportament agresiv
(…). Instanța are în vedere şi împrejurarea că, deşi s-a menționat că a fost înregistrat evenimentul cu bodycam (cameră video de corp – n.r.), această înregistrare nu a fost depusă la dosarul cauzei, astfel încât instanța nu poate reține o altă situație de fapt decât cea care rezultă din imaginile surprinse de camerele aparținând Primăriei orașului TârguNeamț“, se arată în sentința Judecătoriei Târgu-Neamț.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News