Data publicării:
Un șofer din Prahova a rupt bariera la trecerea la nivel cu calea ferată
Un şofer a rupt bariera la trecerea la nivel cu calea ferată din localitatea Brazi înainte de trecerea trenului RE 10065 care circulă pe relaţia Ploieşti Sud - Bucureşti Nord, imaginile fiind surprinse de camerele video şi transmise Poliţiei, anunţă, joi, CFR Infrastructură.
"Şofer inconştient - spulberă bariera de la Brazi, înainte de trecerea trenului RE 10065. Conducătorul autoturismului din imagini ignoră nu doar semnalele acustice şi luminoase, dar şi barierele care sunt în curs de coborâre, manevră inconştientă care a provocat, pe de o parte, nefuncţionarea corespunzătoare a barierelor de la trecerea la nivel, situată la km 49+900, iar pe de altă parte prelungirea timpilor de circulaţie ai trenului RE 10065, care a redus viteza de circulaţie pentru tranzitarea pasajului, în condiţii de siguranţă. Menţionăm faptul că această trecere la nivel este situată pe linia de cale ferată Brazi - Crivina, unde viteza maximă de circulaţie a trenurilor este de 140 km/h", se arată într-o postare pe pagina de Facebook a CFR Infrastructură.
Conform imaginilor video, semnalele erau aprinse şi barierele erau în curs de coborâre în momentul în care şoferul a forţat trecerea, rupând unul dintre braţele barierei.
"Imaginile au fost transmise şi reprezentanţilor Poliţiei pentru identificarea conducătorului care a ignorat semnalizarea la trecerea la nivel şi a talonat bariera, un real pericol public, din punctul nostru de vedere, pentru siguranţa traficului rutier şi feroviar. CFR SA va sprijini în continuare acţiunile Poliţiei Rutiere în vederea identificării conducătorilor auto care încalcă în mod voit regulile de circulaţie prevăzute de Codul Rutier, prin monitorizarea traficului la trecerile la nivel şi transmiterea tuturor imaginilor surprinse pe camerele de luat vederi, astfel încât împreună să contribuim la reducerea numărului de accidente/incidente rutiere la trecerile la nivel cu calea ferată", mai transmite sursa citată.
În context, CFR Infrastructură reaminteşte participanţilor la trafic importanţa respectării semnalizării la trecerile la nivel cu calea ferată.
Şoferul a fost identificat, fiind vorba despre un bărbat de 46 de ani din comuna Brazi, precizează Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova.
În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru distrugere, bărbatul fiind chemat la audieri, arată sursa citată, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News