Data publicării:
Sfârșit tragic pentru un șofer din Ialomița. S-a izbit violent de un copac și mașina a luat foc
Un şofer din Ialomiţa a murit, după ce a pierdut controlul maşinii pe care o conducea şi s-a izbit violent de un copac.
Un şofer a decedat carbonizat după ce a părăsit partea carosabilă, s-a lovit de un copac de pe marginea drumului, iar în urma impactului maşina a fost cuprinsă de flăcări, informează IPJ Ialomiţa.
"În această seară, în jurul orei 21,30, pe DN 2 A la intrare în localitatea Andrăşeşti, s-a produs un accident de circulaţie soldat cu o victimă. Din verificările efectuate a reieşit că în evenimentul rutier a fost implicat un autoturism care ar fi părăsit partea carosabilă, a intrat în impact cu un copac de pe marginea drumului, în urma coliziunii maşina fiind cuprinsă de flăcări", se arată într-un comunicat de presă remis de IPJ Ialomiţa, citat de Agerpres.
Şoferul a rămas încarcerat în autoturismul care a luat foc, fiind declarat decesul acestuia. În continuare se efectuează cercetări la faţa locului pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
Trei tineri din Galaţi au ajuns la spital
Trei tineri cu vârste cuprinse între 19 şi 20 de ani au ajuns la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Galaţi, după ce au fost răniţi în urma coliziunii între două autoturisme, informează, joi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ).
Potrivit sursei citate, poliţiştii gălăţeni au fost informaţi prin 112 că într-o intersecţie din municipiul Galaţi s-a produs un accident rutier, în care au fost implicate două autoturisme.
La faţa locului, poliţiştii au stabilit faptul că un bărbat în vârstă de 64 ani, din municipiul Galaţi, în timp ce conducea un autoturism pe o stradă din municipiu, a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de un tânăr de 19 ani, din comuna Iveşti.
În impactului a rezultat avarierea celor două autovehicule şi rănirea a trei tineri, unul cu vârsta de 20 ani, iar ceilalţi doi cu vârsta de 19 ani, ce se aflau ca pasageri în cel de-al doilea autoturism.
Victimele au fost transportate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă "Sfântul Apostol Andrei" Galaţi, pentru investigaţii medicale.
Ambii conducători auto au fost testaţi alcoolscop, rezultatul fiind negativ şi au fost conduşi la spital pentru recoltarea de probe biologice de sânge.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News