Data publicării:

Un șofer de autobuz din Brașov, în vizorul poliției, după ce s-a filmat pe Tik Tok în timp ce conducea

Autor: Doinița Manic | Categorie: Stiri
WhatsApp
Un șofer de autobuz din Brașov, în vizorul poliției, după ce s-a filmat pe Tik Tok în timp ce conducea / Foto: Pixabay, de marsjo
Un șofer de autobuz din Brașov, în vizorul poliției, după ce s-a filmat pe Tik Tok în timp ce conducea / Foto: Pixabay, de marsjo

Un șofer de autobuz din Brașov a ajuns în vizorul poliției, după ce s-a filmat pe Tik Tok în timp ce conducea.

Alegeri prezidentiale 2024

Un şofer al operatorului local de transport public din Braşov (RATBV) a ajuns în vizorul poliţiei după ce a postat pe Tik Tok un scurt videoclip în timp ce se afla la volanul autobuzului. Din înregistrare reiese că bărbatul ar fi folosit telefonul în timp ce conducea autobuzul, transmite Agerpres.

"Zic aşa, după mintea mea, să aveţi grijă cum vă băgaţi, că eu stau pe Tik Tok. Treaba voastră, vă băgaţi, vă riscaţi. Aşa că mai bine gândiţi-vă de două ori", se aude el în înregistrarea făcută chiar în timp ce autobuzul ieşea din staţie.

Poliţişti din cadrul Biroului Rutier Braşov s-au sesizat din oficiu şi efectuează verificări pentru a stabili cu exactitate starea de fapt.

"Menţionăm faptul că, în conformitate cu prevederile art. 36, alin. 3 din OUG 195/2002, "folosirea telefoanelor mobile atunci când conducătorii de vehicule se află în timpul deplasării pe drumurile publice, cu excepţia celor prevăzute cu dispozitiv tip mâini libere", se sancţionează cu amendă de până la 1.160 lei şi aplicarea a 4 puncte penalizare. Dacă fapta descrisă s-a produs concomitent cu încălcarea unei reguli de circulaţie, pe lângă sancţiunea cu amenda, conducătorului auto i se va reţine permisul de conducere şi i se va suspenda dreptul de a conduce pentru o perioadă de 30 zile. De asemenea, efectuarea, de către conducătorul unui vehicul, a altor activităţi de natură a-i distrage în mod periculos atenţia în timpul condusului, se sancţionează cu amendă de până la 725 lei", a transmis, vineri, IPJ Braşov.

Bărbatul ar fi făcut mai multe astfel de filmări

Şi nu este singurul clip pe care şoferul îl filmează în timp ce conduce, iar în autobuz sunt probabil zeci de călători. Mai mult, pe contul lui de TikTok putem vedea că şoferul nu filmează de ieri, de azi clipuri în timp ce conduce. Şoferul are câteva zeci de filmări, multe dintre acestea în timp ce se află la volan. Între ele sunt filmări amuzante legate de ceilalţi participanţi la trafic, dar nu numai.

În alt clip filmat tot când este la volan, se aude pe fundal: "Eu sunt şmecher de profesie, conduc bine, să ştii. Conduc foarte bine". Iar în alt clip filmează chiar autospeciala de poliţie aflată în faţa autobuzului pe care îl conduce, în timp ce se afla la semafor.

Din clipurile postate de şofer, se pare că de cele mai multe ori bărbatul conduce un autobuz SOR, aflat pe linia 4.

"Conducerea societății a luat act de conținutul filmărilor postate și a dispus începerea unei cercetări interne. De asemenea, conducerea societății RATBV îi asigură pe călători cu privire la faptul că tratează cu maximă severitate actele de indisciplină ce pot avea impact asupra siguranței călătorilor", a transmis Silviu Ştefan, purtătorul de cuvânt al RATBV, potrivit brasov.net.

Conform legii, în Ordonanța de Urgenta a Guvernului nr. 195/2002 la articolul 36 alin.(3) se interzice: 

"Ținerea in mână sau folosirea cu mâinile în orice mod, în timpul conducerii pe drumurile publice a unui autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai aflate în mișcare, a telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video". Vezi mai mult AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel