Autoturismul, condus de un bărbat de 31 de ani, din comuna Moşoaia, în care se aflau patru persoane, a fost oprit pentru un control de rutină pe o stradă din municipiul Piteşti. Iniţial, şoferul s-a conformat indicaţiilor poliţiştilor şi a prezentat documentele personale şi ale autovehiculului, scrie Agerpres.
"Trecând la verificarea celorlalţi ocupanţi, conducătorul auto s-a pus în mişcare, fapt pentru care poliţiştii au pornit în urmărirea lor, iar în scurt timp, autoturismul în cauză a fost identificaţi pe strada Carpenului din Piteşti de un alt echipaj al Secţiei 2 Poliţie, venit în sprijin alături de poliţişti ai Serviciului Rutier Argeş. Cei doi ocupanţi care se aflaseră pe bancheta spate, de 28 de ani, respectiv de 25 de ani, ambii din comuna Bascov, au fost conduşi la sediul poliţiei", se arată într-un comunicat al IPJ Argeş.
Doi urmăriți național
În urma verificărilor, s-a constatat că cei doi erau urmăriţi la nivel naţional în baza unui mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis de Judecătoria Piteşti, fiind condamnaţi la câte un an şi două luni pentru săvârşirea infracţiunii de încăierare.
"Ambii au fost predaţi poliţiştilor Biroului Urmăriri din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Argeş, urmând să fie încarceraţi. Totodată, conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional conform OUG 195/2002R, cu amendă în valoare de 1.305 lei şi măsura complementară de reţinere a certificatului de înmatriculare", precizează reprezentanţii IPJ Argeş.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Cum să treci corect pe „sub masă” - Sfântul Epitaf, în Vinerea Mare. Preotul Nicolae Crângașu: Așa se face
- Copiii din București merg degeaba în Herăstrău. Nicușor Dan: Când se va rezolva problema cu locurile de joacă
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol
- Scandal la "spitalul reziștilor", Colțea. Nu au bani de medicamente, dar aduc firme peisagistice. Chirieac: E vorba despre reforma profundă a sistemului de sănătate din România