Data publicării:

Un şofer care a reclamat la 112 că este şicanat în trafic a rămas fără permis

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sursa: Pexels
Sursa: Pexels

Un şofer în vârstă de 37 de ani a rămas fără permis, după ce anterior sunase la 112 să reclame că este şicanat în trafic. 

Poliţiştii Biroului Secţiei 5 Poliţie Rurală Viziru, judeţul Brăila, au fost sesizaţi printr-un apel la 112 de un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din comuna Tichileşti, cu pivire la faptul că este şicanat în trafic, pe raza comunei brăilene Viziru, de un alt autovehicul.

Poliţiştii au oprit în trafic autovehiculul condus de bărbatul în vârstă de 37 de ani şi mașina care făcea obiectul sesizării, condus de un bărbat, în vârstă de 32 de ani, din comuna Berteştii de Jos.

”Ambii şoferi au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul în cazul bărbatului în vârstă de 37 de ani fiind de 0,21 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar în cazul celuilalt şofer rezultatul a fost negativ.

Şoferul, în vârstă de 37 de ani, a fost sancţionat contravenţional cu amendă, în valoare de 1.305 lei şi a fost luată măsura complementară a reţinerii permisului de conducere.”, precizează reprezentanţii IPJ Brăila, conform Antena3

Nici bărbatul de 32 de ani nu a scăpat de sancţiuni. Conform sursei citate, maşina acestuia figura ca radiată. Poliţiştii au deschis dosar penal pentru conducerea unui vehicul neînmatriculat şi punerea în circulaţie a unui vehicul neînmatriculat. 

Urmărire ca în filme la Târgoviște. Un șofer a fost oprit cu focuri de armă

Focuri de armă în Târgoviște pentru prinderea unui șofer, care rula cu peste 100 km/h! Polițiștii dâmbovițeni au fost nevoiți să tragă mai multe focuri de armă pentru prinderea șoferului care a refuzat să oprească la semnalele acestora.

Totodată, în timpul urmăririi, șoferul nărăvaș a acroșat două autovehicule staționate. Din fericire, în urma evenimentului nu au existat persoane rănite.

“La data de 28 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu au efectuat semnal pentru oprirea unui autoturism care se deplasa cu 102 km/h.

Conducătorul autoturismului și-a continuat deplasarea, iar ulterior a acroșat două autovehicule staționate.

Pentru oprirea acestuia, polițiștii au efectuat un foc de armă în plan vertical și două focuri spre autoturism.

În urma evenimentului, nu au fost rănite persoane.

Totodată, șoferul a refuzat testarea cu aparatul etilotest, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice”, se arată într-un comunicat IPJ Dâmbovița. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel