Un site CUNOSCUT a vândut produse ESENȚIALE la suprapreț. Anchetă independentă
Data publicării:
Autor: Neagoe Narcis-Florentin
WhatsApp
Foto: Pixabay. Imagine cu rol ilustrativ
Foto: Pixabay. Imagine cu rol ilustrativ
Compania Amazon a fost acuzată că a crescut prețurile produselor esențiale precum săpunul dezinfectant și hârtia igienică, se arată într-un raport alcătuit de un grup pentru drepturile consumatorilor.

Conform The Verge, raportul Public Citizen a analizat peste 10 produse, incluzându-le pe cele vândute de terți și pe cele „vândute de Amazon”. Astfel, între mai și august, prețurile unor produse s-au mărit de patru ori, încălcând propria politică pentru prețuri a Amazon.

Răspunzând la acest raport, Amazon a transmis că „nu a fost loc de creștere a prețurilor” în serviciul său, incluzând produse pe care le vinde direct. „Sistemele noastre sunt concepute să ofere clienților cel mai bun preț online și dacă vedem vreo eroare lucrăm rapid să o rezolvăm”, a transmis un purtător de cuvânt. Cu 48% ar fi crescut prețurile pentru dezinfectantele de mâini, însă alte măștile de unică folosință au ajuns și la adaos de 1.000%, transmite Public Citizen.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel