La 4 octombrie 1881, la Craiova, s-a născut George (Gogu) Constantinescu, inginer constructor român, descoperitorul unei noi ştiinţe, sonicitatea.
Revista engleză „The Graphic” îl consideră unul dintre cei 17 titani ai lumii care au revoluţionat ştiinţa, aşezându-l alături de Einstein, Marconi, Edison şi Lister. Gogu Constantinescu s-a făcut remarcat în comunitățile științifice printr-o nouă știință pe care a dezvoltat-o, numită sonicitate. Este vorba despre o ramură a mecanicii care se ocupă de transmiterea prin vibrații și unde de energie sau de putere mecanică în masa corpurilor lichide, fie a corpurilor solide. Însă numele savantului român nu este pomenit în manualele școlare. Gogu Constantinescu a aplicat noua teorie în numeroase invenții: motorul sonic, pompa sonică, ciocanul sonic și altele. În perioada cât a locuit în Anglia, a participat activ la construcția de avioane engleze, tipul Bristol.
A fost printre primii care a folosit betonul armat
Savantul român Gogu Constantinescu a fost printre primii care a folosit betonul-armat în construcția clădirilor din România, printre clădirile construite de acesta: Cazinoul din Constanța, Castelul de apă de la Periș, podurile de peste râul Siret de la Adjud, Răcătău, Roman, Palatul Patriarhiei, Hotelul Athénée Palace, Marea Moschee din Constanța.
Gogu Constantinescu a fost unul dintre acele minți geniale, ale cărui idei au devansat cu mult timpul existenței sale fizice, dar care astăzi își păstrează actualitatea. În contul lui Gogu Constantinescu figurează circa 400 de brevete de invenție, o parte fiind patentate în SUA, Danemarca, Elveția, Austria, Germania, Marea Britanie, Franța, România etc., precum și altele, care nu au fost niciodată publicate, potrivit lyberti.com.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Liliecii, mamiferele care ajută agricultura din România. În SUA, au eradicat malaria
- Loto 6/49 de Florii. Rezultatele tragerilor de duminică, 28 aprilie, 2024
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- BANCUL ZILEI: Tratament împotriva reumatismului
- Politico: Polonia, în campanie de lobby, înainte de alegerile din SUA. Poate schimba perspectiva lui Trump
- Jucătorul simbol al titlului cucerit de FCSB. Victor Ciutacu îl laudă. "Mi-a adus aminte de Carragher în finala de la Istanbul"