Un roman inspirat de un eveniment recent și terifiant din istoria Bucureștiului și a României, incendiul de la Colectiv, este Perechea dragoste, perechea moarte de Flaviu George Predescu.

Aflat la a doua carte de proză, după debutul cu Softul GE (2016), tânărul autor a schimbat formula, trecând de la romanul de tip parabolic-distopic la unul cu priză realistă. Întâmplările sunt narate, acum, din perspectiva unui personaj care evoluează într-o realitate familiară cititorului. E chiar lumea românească a ultimilor ani, văzută dinlăuntrul ei, de către un tânăr erou mai degrabă obișnuit și care își începe lunga confesiune într-un mod „definitiv”: „Mi-am pus capăt zilelor”. Până spre final va rămâne în suspensie statutul personajului-narator. S-a sinucis el, prozatorul fiind obligat să inventeze un scenariu fantasmatic sau fantastic pentru a-i justifica mărturia? Ori exagerează și o aduce din condei pretinzând că viața lui s-a sfârșit, deși, iată, tot el este cel ce și-o povestește?

Autorul vine cu o altă soluție, ingenioasă ca și construcția în două planuri bazată pe ea. Laurențiu, personajul devastat de pierderea iubitei lui în tragedia de la Colectiv, se va arunca în fața metroului, trecând la fapta suicidului. După șapte luni de comă și după altele de recuperare la Viena, el va afla ce i s-a întâmplat când s-a hotărât să-și pună capăt zilelor: 

„Trenul m-a izbit și m-a catapultat între linii, unde am dat cu capul. Am stat sub tren minute bune pentru că, șocat, conductorul n-a știut ce să facă. Cei de la poliție și salvare au venit foarte repede, dar tot a durat ceva până când trenul a primit aprobarea să se miște din loc. Rămas pe linie, mă găseam într-o baltă de sânge. M-am mirat când am văzut că aveam barbă. Chiar uitasem de barbă. Doamne, ce gesturi diferite aveam cu câteva clipe înainte de a sări, parcă nu eram eu. Apoi, pe un filmuleț am văzut privirile mulțimii îngrozite. În Times New Roman se glumea ironic pe seama tentativei mele, scriindu-se ceva de genul că «actuala generație nu e în stare nici să-și ia bacul, dar nici să se sinucidă».” (p. 214).

Dacă acest deznodământ este unul neașteptat, evenimentul tragic de la Colectiv, minim ficționalizat în roman, își păstrează conturul real. Cititorul cunoscând faptele, autorul se bazează anume pe un referent extrem de precis, la care se raportează într-un plan anticipativ și într-unul, dimpotrivă, retrospectiv. O parte din paginile romanului „curg” înspre ziua, seara și noaptea Colectivului; altele istorisesc și descriu ce s-a întâmplat atunci și acolo. În primul plan, regimul prozei trebuia să se bazeze pe o intrigă suficient de verosimilă pentru a conduce către momentul Colectiv. În celălalt plan, romanul capătă valențe documentare, autorul apelând la metode verificate în acest sens. Laurențiu este la un ONG care se va implica în ajutorarea, pe cât posibil, a celor rămași în viață. Aceștia sunt îndemnați să povestească prin ce au trecut, ei și prietenii lor, în clubul cuprins de flăcări, iar scrisorile și e-mail-urile, arhivate, constituie un „fond” documentar cu mărturii din infern. Cititorul nostru va aștepta, prin urmare, cu tot mai mult interes, intersectarea celor două linii într-un punct decisiv: cum s-a ajuns la momentul Colectiv, pe care îl cunoaște(m) din realitatea propriu-zisă.

Cu toate că intriga e destul de bine condusă, romanul lui Predescu are, în ce privește verosimilitatea realistă, un deficit. I-ar fi fost necesare mai multe și mai consistente capitole de acumulare epică, astfel încât momentul Colectiv să survină într-un regim de cauzalitate fără fisură. Autorul s-a cam grăbit în pre-determinarea tragediei, făcând dintr-un personaj, Suciu, un fel de factotum responsabil, un erou negativ cu puteri aproape diavolești. Acesta se insinuează în anturajul celor de la putere, pune și dă jos un ministru, devine el însuși „Ministrul Retrocedărilor”, după ce fusese inspector PSI (Prevenirea și Stingerea Incendiilor) la o primărie de sector. E foarte aproape de a-l lichida și pe Laurențiu; și, în general, nu se dă în lături de la nimic. Asta n-ar fi o carență realistă, fiindcă sunt numeroase asemenea personaje oferite prozei de realitatea unei epoci. Problema e că unul singur nu se poate impune atât de ușor și nu poate accede la vârful decizional al României oferind... eclere și savarine unor secretare.

Remarcabile sunt, în schimb, întretăierea și întrețeserea celor două planuri (al anticipării și al retrospectivei), într-o compoziție ingenioasă; și mai mult decât atât. Sugestia mai profundă este aceea că viața protagonistului, pe care el încearcă să și-o ia, e un joc complex de variabile și, totodată, de elemente date. Ceva trebuie să se întâmple exact așa și tocmai într-un anumit moment; și totuși, ecuația existențială e atât de complexă și cu atâtea necunoscute, încât evoluția spre punctul respectiv ar putea fi - deși pare una lineară - rodul hazardului. Indeterminarea aceasta, între logic și aiuritor, predictibil și inimaginabil, este de efect artistic; și ea dă structura de profunzime a romanului. Bune sunt, apoi, scenele erotice (un capitol la care destui prozatori ai noștri au restanțe); și excelente sunt, hélas!, secvențele din Colectivul transformat în iad. În fine, de remarcat și că tânărul autor e capabil să surprindă momentele dramatice, dar și să schițeze linia de tensiune ducând la ele; să „scaneze” diferite medii și să contureze o galerie de personaje (cu o excepție) convingătoare.

Aflat la a doua carte, proba cea mai dificilă pentru un autor, Flaviu George Predescu nu dezamăgește; și confirmă, prin acest roman ce se citește cu un viu interes, încrederea critică acordată la debutul editorial. E un prozator tânăr pe care pariez.

Săptămâna viitoare voi scrie despre romanul Frica de Nicolae Breban, apărut la Editura Tracus Arte. (https://edituratracusarte.ro/produs/frica-nicolae-breban/)

------

Flaviu George Predescu, Perechea dragoste, perechea moarte, Editura RAO, București, 2018, 224 pag.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News