Data actualizării:
Data publicării:

Crima care a îngrozit Londra: Un român de 64 de ani a fost condamnat la închisoare pe viață. Cum a ucis-o pe tânăra de doar 20 de ani

Autor: Andreea Ditcov | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sursă foto: Pexels (kat wilcox)
Sursă foto: Pexels (kat wilcox)

Un bărbat de naționalitate română a ucis o tânără în Marea Britanie. 

Un român, care a ucis o tânără cu un fierăstrău și apoi a îngropat-o într-un parc din nordul Londrei, a primit închisoare pe viață. Neculai Paizan, în vârstă de 64 de ani, a negat uciderea tinerei Agnes Akom, în vârstă de 20 de ani, dar a fost condamnat pentru crima în cauză săptămâna trecută la Old Bailey.

Acesta a lovit-o pe Agnes de cel puțin 20 de ori în cap cu unealta electrică. Poliția a transmis că nivelul de violență a fost cu adevărat oribil și se presupune că totul a pornit de la refuzul tinerei de a-i oferi favoruri intime bărbatului, scrie BBC. Paizan a fost condamnat la închisoare pe viață cu o pedeapsă minimă de 22 de ani.

Judecătorul Richard Marks a spus: ”Este clar din dovezi că rămâneți într-o stare completă de negare a ceea ce ați făcut în acea frenezie a violenței care i-a luat viața acelei tinere la vârsta de 20 de ani.”

Akom, care era cunoscută sub numele de Dora, a fost văzută ultima dată pe 9 mai 2021, părăsindu-și casa din Brent, nordul Londrei. Cazul a fost tratat inițial ca cel al unei persoane dispărute, un altul din cele 100 raportate zilnic în metropola britanică. Cele mai multe persoane sunt găsite, dar, după o săptămână, dar nici urmă de Akom.

”Agnes nu a luat legătura cu partenerul ei, familia ei, prietenii ei. Ea era, de asemenea, un utilizator pasionat al rețelelor sociale și nu mai postase nici acolo. Nu au fost tranzacții în contul ei bancar”, a declarat inspectorul Neil John, care a condus ancheta.

Cei doi se cunoșteau

Ultima dată când și-a folosit cardul bancar a fost într-o cafenea în ziua în care a dispărut. Acest lucru le-a oferit ofițerilor punctul de plecare. Imaginile de pe camerele de supraveghere din acea zonă au arătat că Akom s-a urcat într-o mașină care a fost urmărită până la Paizan. Poliția a stabilit că șoferul de camion Paizan locuia într-un container transformat în locuință din Brent, în nord-vestul Londrei.

Paizan a recunoscut poliției că o cunoștea pe Akom și a spus că a cunoscut-o inițial când a văzut-o cerșind și au început o relație ce implica și relații intime. Acesta le-a mai spus detectivilor în ziua în care ea a dispărut că a intrat cu el în container și că au plecat împreună. Dar, în timp ce înregistrările camerelor de supraveghere locale i-au arătat pe amândoi intrând, doar Paizan a fost văzut ieșind.

”O privire înfricoșătoare”

”Există o imagine înfricoșătoare a lui privind în sus la cameră. Va rămâne cu mine pentru totdeauna. Și apoi el iese o oră mai târziu, iar ea nu mai este văzută niciodată. O persoană intră în container dar nu iese. Unde este atunci? Am demontat containerul. S-au ridicat podelele, au fost scoși pereții, tavanul a fost dărâmat. Aveam o dronă sus pe acoperiș, gândindu-mă că ar fi putut Agnes să urce undeva?”, spune inspectorul John.

Detectivii au stabilit apoi că Paizan închiria o clădire de lângă container. Clădirea a fost supusă unei căutări riguroase similare și echipa a descoperit că este posibil ca infractorul să treacă din container în clădire. În ziua în care Akom a dispărut, imaginile camerelor l-au arătat pe Paizan trăgând o geantă de constructor din spatele acelei clădiri.

Geanta, care a apărut mai târziu, conținea cadavrul lui Agnes. A doua zi, el a transferat trupul tinerei într-un coș de gunoi și apoi l-a îngropat.

Trupul tinerei a fost găsit la mai bine de o lună de la dispariție

Paizan, cetăţean român, a fost arestat şi apoi acuzat la două săptămâni după crimă. ADN-ul lui Akom fusese descoperit în mașina sa, în container și în clădirea de alături. Arma crimei, o unealtă electrică, mai specific un ferăstrău electric, a fost recuperată alături de alte dovezi, inclusiv cu hainele lui Akom.

În cadrul căutărilor, polițiștii au petrecut patru zile la un loc de transfer al deșeurilor, cernind 60 de tone de gunoi, dar nu au găsit nimic. În cele din urmă, reluând mișcările cunoscute ale lui Paizan, echipa de anchetă s-a dus la Neasden Recreation Ground. Alertați de câinii de căutare, în apropierea unui copac căzut, sub bușteni și crengi, aceștia au descoperit trupul tinerei la 36 de zile după ce a dispărut.

”A fost o mare ușurare să o găsesc, pentru familie și pentru echipă”, spune detectiv-șef Inspector John.

El și un alt ofițer au călătorit în Ungaria pentru a returna cenușa lui Agnes familiei ei după ce a fost incinerată în Marea Britanie. S-a obținut o declarație de impact asupra victimei, care a fost citită la Old Bailey înainte ca Paizan să fie condamnat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel