Data publicării:

Un român din Italia trăieşte de doi ani sub un pod, după despărțirea de soția sa: "Toţi vorbesc, dar nimeni nu mă ajută"

Autor: Florentina Constantin | Categorie: Stiri
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik

Un român din Italia trăiește în stradă, de doi ani, după despărțirea de soția sa, cea alături de care a plecat din România în urmă cu 20 de ani.

La marginea drumului dintre două localităţi siciliene, un român pe nume Gheorghe îşi petrece zilele sub un viaduct, neajutorat şi uitat de toată lumea. "Toţi vorbesc, dar nimeni nu mă ajută", spune Gheorghe.

De aproape doi ani şi jumătate, acesta trăiește sub podul autostrăzii Messina-Catania. Astăzi, la 53 de ani, se confruntă cu singurătatea şi lipsa unui cămin.

Povestea sa în Italia a început cu două decenii în urmă, când a sosit din România alături de soţie şi cei trei copii. Au ajuns să trăiască în Roccalumera, dar, după ce relaţia cu soţia sa s-a încheiat, Gheorghe s-a trezit singur şi fără casă, scrie Rador, citând rotalianul.com.

"Trăiesc fără electricitate, apă sau baie"

"Trăiesc aşa din 2021, fără electricitate, apă sau baie," mărturiseşte el

Locuinţa lui improvizată de sub pod este construită din "tapparelle" vechi (jaluzele), panouri de lemn şi pânze. A creat un mic spaţiu de gătit şi o zonă de dormit, dar, în zilele fierbinţi de vară, căldura devine insuportabilă şi se vede nevoit să-şi mute patul afară.

Gheorghe a reuşit să îşi asigure o sursă de apă dintr-un canal de irigaţie din apropiere, dar în timpul iernii depinde de ploaie - o colectează direct de la scurgerile autostrăzii.

Sănătatea sa este precară - suferă de cardiopatie hipertensivă, depresie şi insomnie. Cu toate acestea, supravieţuieşte cu un venit de 500 de euro pe lună şi munceşte câteva ore pe zi în câmpurile din apropiere. Dar chiar şi această modestă subvenţie este în pericol de a i se retrage, deoarece locuinţa sa anterioară din Roccalumera a fost ştearsă din registre.

Gheorghe speră să i se acorde dreptul la înregistrare la anagrafe (registrul populaţiei) cu adresa casei municipale, un drept pe care îl au persoanele fără adăpost stabil.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel