Un român care a dormit pe bănci în Italia a adus o mare companie în România. ”E unul din furnizorii importanți ai Ferrari. Se bate în performanță cu oricine. Și de unde? Dintr-un sat”
Data publicării:
Autor: Cristian Cîșleanu
WhatsApp
foto pexels
foto pexels
Marius Bostan, fost ministru al Comunicațiilor, a explicat de ce este important să ținem legătura cu diaspora.

„Argeșul și Mușcelul au dat țării oameni extrem de competitivi și nu mă refer doar că Dan Barbilian, matematician celebru, este de aici din zonă sau Brătianu, Ion Mihalache, foarte aproape de aici, de la Topoloveni. Oameni remarcabili și e o listă întreagă, îmi pare rău că nu pot să-i enumăr pe toți, o listă întreagă de oameni remarcabili. (...) Datorită mixului ăsta, probabil, antropologii pot spune asta, mixului deal-câmpie și alternanței, oamenii sunt mult mai activi, mult mai competitivi. Deci, este nevoie de astfel de oameni în conducere. Numai astfel de oameni duc o comunitate înainte. Acest tip de om poate ajuta la accelerare dezvoltării. Deci, este nevoie de oameni care au competiția în sânge, care știu acest lucru și vor să fie performanți. Deci, trebuie văzut tot timpul - și asta e o lecție pe care am învățat-o de la alții - care este vârful de performanță și mers acolo.

(...) Zona este depopulată și știm cu toții asta și cam mai toate zonele din România. Sunt puține zone care cresc ca populație, sunt extrem de puține. Alba Iulia este unul din orașele care au crescut, Clujul și mai sunt câteva orașe care au reușit să crească ca populație, care au atras oameni, deci înseamnă că au oferit ceva, Bucureștiul a crescut.

Diaspora trebuie cunoscută

Cum facem asta? În primul rând, trebuie să ținem legătura cu cei plecați, să-i identificăm. Cei plecați din această zonă ar trebui listați cu nume și prenume. Ar trebui cunoscuți de administrația locală pentru că ei au plecat fie la Pitești, poate au plecat la București sau au plecat în Statele Unite sau au plecat în Anglia, în Italia, Spania, Franța, sunt românii peste tot în lume. Acești oameni ar trebui cunoscuți pentru că ei sunt o bogăție foarte mare, pentru că ei au câștigat cultură diferită în alte zone ale țării, învață lucruri de acolo și pot transfera cu ușurință pentru că marea majoritate nu uită de unde au plecat. Există acest sentiment de apartenență, a zonei, a arealului de unde te-ai născut.

Întrebarea mea uitându-mă pe strategia orașului, n-am văzut niciun rând despre asta. În momentul când tu ai 20% din oameni plecați de aici, tu nu te gândești la ei, deși ei sunt cumva oameni ai locului. Poate vizitează din când în când locul natal. Deci, este o greșeală să ignori acest potențial fantastic.

Fabrică la Golești

Pot să dau un exemplu cum un tânăr plecat din Deva, plecat în Italia, care a mâncat dintr-o pungă două săptămâni și a dormit pe bănci, a reușit să aducă în Argeș o mică fabrică la Golești. Eu când am venit avea 250 de angajați, când am vizitat-o prima dată, acum are 350 de angajați. Un singur om plecat din România, din diaspora, a reușit să-și convingă patronul, un furnizor, e relativ secret, dar aici e o chestiune închisă, pot să spun, e unul din furnizorii importanți ai Ferrari, e în România. Acest lucru nu e cunoscut nici în Italia.

Fabrica este la Golești. Acest lucru s-a întâmplat datorită unui om și datorită faptului că au găsit în administrația locală un secretar de comună sau un primar, ulterior, care a reușit să-i atragă, să le spună: ”Domnule, vă dăm terenul, veniți la noi”. O fabrică high tech, ultimă generație, puteți să o vedeți în Japonia sau în Statele Unite la acest nivel de performanță. Deci se bate în performanță cu oricine din domeniu automotive. Și unde e? Într-un sat la Golești. Deci, asta arată că se poate. Cum? Un singur om”, a transmis Marius Bostan, fost ministru al Comunicațiilor, în cadrul conferinței ”Revitalizarea fostelor platforme industriale”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel