Data publicării:

Un român a furat o oaie de la o grădină zoologică din Olanda. Ce voia să facă cu ea

Autor: Doinița Manic | Categorie: Stiri
WhatsApp
 Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Un român a fost arestat în Olanda, după ce furat o oaie de la o grădină zoologică.

Un român a fost arestat în Olanda, după ce a fost prins în portbagaj cu o oaie furată de la grădina zoologică. Se pare că animalul a fost găsit în portbagajul bărbatului în noaptea de sâmbătă spre duminică. Oaia s-a dovedit a fi dintr-o grădină zoologică din Eindhoven, iar șoferul a fost arestat, scrie nu.nl.

Oaia a fost descoperită în momentul în care mașina a fost verificată de polițiști din cauza comportamentului la volan a șoferului. Bărbatul, de 37 de ani, român, a fost arestat și este suspectat că ar fi condus sub influența alcoolului, a declarat pentru NU.nl un purtător de cuvânt al poliției. Pentru că animalul avea prinsă de ureche o crotalie, s-a descoperit rapid că a fost furat de la o grădină zoologică din Eindhoven.

De ce bărbatul ar fi furat oaia

Potrivit sursei citate, animalul este nevătămat și a fost inițial dus la adăpostul regional pentru animale Ravenstein. Acest lucru s-a întâmplat pentru că managerul grădinii zoologice nu fost găsit duminică dimineață pentru a prelua oaia.

Grădina zoologică Eigen Wijs din Eindhoven a fost ulterior informată despre incident. O angajată a fermei a declarat că ea bănuiește că hoții au vrut să sacrifice oile. "De ce altfel ai lua un asemenea animal? Nu ca să te mângâie...", a spus aceasta. În cele din urmă oaia a ajuns înapoi la zoo.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel