Data publicării:
Un procuror cere REDESCHIDEREA unui DOSAR al lui TRAIAN BĂSESCU
VEZI ȘI: Redeschidere dosar. Băsescu, prima REACȚIE Procuroarea care instrumentează dosarul de spălare de bani al lui Traian Băsescu a cerut conducerii Parchetului General redeschiderea dosarului făcut în 2004 de DNA în care fostul președinte era vizat pentru luare de mită şi înşelăciune, informează surse de încredere.
Dosarul a fost soluţionat cu NUP (neînceperea urmăririi penale – n.r.) pe 20 octombrie 2006 de procurorul Petre Nariţa, fost adjunct al Secţiei a II-a a DNA, scrie România Curată.
Analistul politic Bogdan Chirieac a comentat acest subiect la Antena 3.
"Probabil că instanța va hotărî că dosarul trebuie redeschis. Cazul este într-adevăr arhicunoscut. Dacă instanța hotărăște redeschiderea dosarului înseamnă că domnul Băsescu va fi urmărit penal? Probabil că a avut o calitate la vremea respectivă în acel dosar. (...) Dacă într-adevăr dosarul a fost trimis în instanță, ceea ce spunea domnul Băsescu, acum două săptămâni, că nu este urmărit penal... cade. A mai avut un dosar din cauza căruia nu a candidat la Primăria Capitalei. Spunea că nu vrea să fie penal și să candideze. Cu al doilea dosar ce va face? Va candida la Senat? Nu știu ce să spun în acest moment despre deciziile pe care le va lua domnul Băsescu. Se va retrage din campania electorală sau dimpotrivă? Este important să vedem dacă informația va fi sau nu confirmată. Este o lovitură", a spus Bogdan Chirieac la Antena 3.
[citeste si]
Elena Iordache instrumentează dosarul de spălare de bani al fostului preşedinte, însă îi lipseşte infracţiunea-predicat.
Spălarea de bani presupune albirea unor bani negri obţinuţi printr-o infracţiune, însă dosarul procuroarei Iordache nu spune care ar fi aceea, ci vizează doar spălarea de bani. Ceea ce este atipic, potrivit specialiştilor în drept.
Procuroarea consideră că fostul ministru, primar şi preşedinte ar fi primit mită în anii 2000 un teren şi un Mercedes de la omul de afaceri Costel Căşuneanu, unul dintre regii asfaltului. Căşuneanu a obţinut licenţe de transport pe vremea când Ministerul Transporturilor era condus de Traian Băsescu. Apoi – potrivit procuroarei – Băsescu ar fi spălat banii printr-o serie de operaţiuni succesive menite să albească presupusa şpagă.
Prin urmare, ea are nevoie de redeschiderea dosarului de luare de mită de la DNA pentru a-şi susţine ancheta privind spălarea de bani, scrie sursa citată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News