Un primar PNL a trecut la PSD
Primarul comunei Săpânţa, liberalul Gheorghe Stan, care, potrivit PSD Maramureş, şi-a anunţat susţinerea candidaţilor social-democraţi la alegerile europarlamentare, nu va trece la PSD, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, purtătorul de cuvânt al PNL Maramureş, Cristian Niculescu Ţâgârlaş.
"Totul e la cote cosmice, preşedintele PSD Maramureş, Gabriel Zetea, lăsându-ne să înţelegem că a dat o mare lovitură politică. În fapt, nu s-a întâmplat nimic. Primarul Gheorghe Stan (PNL) nu s-a transferat nicăieri. Dacă făcea asta, îşi pierdea mandatul. Poate Zetea a uitat prevederile legale şi e bine să i le reamintim. Pe de altă parte, îi transmitem că primarul Gheorghe Stan este foarte bine şi munceşte alături de colegii liberali, de curând convocând o şedinţă de lucru a biroului teritorial PNL, chiar la Săpânţa", a susţinut Ţâgârlaş.
Potrivit acestuia, PSD încearcă sub orice formă să câştige alegerile de duminică.
"Cu orice preţ şi cu orice mijloace, PSD încearcă să câştige aceste alegeri, deşi este evident pentru toată lumea că românii nu mai pot fi păcăliţi atât de uşor, iar încrederea acestora în partidul-stat e în continuă şi accelerată scădere. De asta s-au convins şi social-democraţii, care încearcă să oprească prăbuşirea partidului, apelând la noi şi noi invenţii de natură a arăta câtă forţă stă în spatele celor trei trandafiri roşii. În realitate însă, îndrăznim să credem că e un mare balon de săpun ce se va sparge pe data de 26 mai, când românii le vor arăta că forţa votului e mai mare decât capacitatea lor de a manipula electoratul", a spus Cristian Niculescu Ţâgârlaş.
Purtătorul de cuvânt al PNL a susţinut preşedintele PSD Maramureş încearcă să inducă electoratul în eroare cu "mesaje lacrimogene" în mediul on line.
"La fel ca orice pesedist practicant, Gabriel Zetea face şi el un adevărat spectacol din a-şi arăta muşchii de mare politician, obosindu-ne permanent cu aceleaşi mesaje lacrimogene şi intervenţii de tip video-chat pe facebook. Mai nou, se pozează cu toată lumea, cu zâmbete largi, ce aproape ies din cadru, poate se mai află câţiva naivi care nu îl cunosc şi vor crede că el e salvarea Maramureşului. În aceste coordonate se înscrie şi afişarea sa alături de primarul PNL din Săpânţa, despre care a afirmat într-un comunicat de presă că a trecut la PSD. Multe fotografii în sediul de partid, mâini strânse la grămadă, like-uri fără număr, selfie-uri cuceritoare şi o fascinantă emulaţie pentru transferul anului", a spus Cristian Niculescu Ţâgârlaş.
Filiala PSD Maramureş a anunţat joi, printr-un comunicat de presă, că primarul liberal din comuna Săpânţa, Gheorghe Stan, va susţine la alegerile europarlamentare candidaţii PSD, însă în privinţa referendumului s-a abţinut să ofere un răspuns.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News