Tânarul preot al bisericii din satul Karabanovo, Ioann Burdin, și-a încheiat predica spunând “nu războiului” și citind un pasaj din Vechiul Testament: ”Nu ucide”.
Două ore mai târziu, poliția i-a bătut la ușă, părintele Ioann Burdin devenind astfel primul om religios caruia i s-au aplicat noile legi privind așa-numita ”operațiune militară specială”.
”Sunt împotriva crimei, oricine ar fi”, a spus tânărul preot, care riscă acum arestarea
”Fie că sunt ruși, ucraineni sau oricine varsă sângele altora. Nu există o singură Biserică. Nici măcar în Rusia”, a mai declarat preotul Ioann Burdin.
Se pare că parohia sa a distribuit săptămâna trecută un link către o petiție împotriva războiului, însoțită de o declarație care critica decizia lui Putin de a lansa o invazie pe scară largă împotriva Ucrainei pe 24 februarie.
”Noi, creștinii, nu putem sta cu mâinile în brațe când un frate îl ucide pe frate, un creștin ucide un creștin”, se spune în declarație. „Să nu repetăm crimele celor care au salutat faptele lui Hitler la 1 septembrie 1939” continuă el.
Preotul ”a săvârșit o infracțiune publică menită să discrediteze forțele armate ruse care desfășoară o operațiune militară specială” în Ucraina, potrivit unui raport al poliției citat de site-ul Media Zona.
Părintele Ioann are programată săptămâna aceasta o înfățișare în instanță la Judecătoria Krasnoselsky din regiunea Kostroma
Incidentul vine pe fondul unei represiuni mai ample asupra libertății de exprimare în Rusia. Autoritățile ruse au interzis presei să numească invazia Ucrainei drept ”război” – instituțiile media de stat adoptând termenul ”operație militară specială”. Parlamentul rus a adoptat vinerea trecută o lege care incriminează distribuirea de ”știri false” despre armata rusă, cei condamnați riscând până la 15 ani de închisoare.
De atunci, o serie de instituții de presă au declarat că suspendă reportajele în Rusia pentru a-și proteja jurnaliștii, inclusiv BBC britanică, Canadian Broadcasting Company, Bloomberg News, CNN și CBS News.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky
- De ce nu ni se arată cum se fac crenvurștii. Bulai: Am văzut cu ochii mei ce se întâmplă la o fermă de curcani / video
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- SRI, mai necredincios ca Toma în noaptea de Înviere. Mesaj simpatic / foto