Data publicării:

Un președinte a ordonat trupelor militare să intre "în stare de război"

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Liderul nord-coreean Kim Jong-un a ordonat, vineri, trupelor sale să intre "în stare de război". Phenianul avertizează cu privire la operaţiuni militare, la o zi după un schimb de focuri peste graniţa intercoreeană, relatează Associated Press, conform Mediafax .

Agenţia de presă oficială KCNA a anunțat, vineri, că liderul nord-coreean a ordonat, în cadrul unei reuniuni militare de urgenţă, ca trupele sale să "intre în stare de război" şi să fie pregătite pentru orice operaţiuni militare începând de vineri, de la ora 17:00 (10:30, ora României).

Vezi și: Coreea de Nord a BOMBARDAT o unitate militară sud-coreeană

Conform sursei citate, "comandanţii militari au fost mobilizaţi de urgenţă pentru operaţiuni de atacare a unităţilor de război psihologic sud-coreene, dacă Sudul nu încetează să le folosească".

Seulul a anunţat, joi, că armata nord-coreeană a lansat rachete peste zona demilitarizată, după ameninţări privind atacarea megafoanelor de la frontiera sud-coreeană, care, după o pauză de 11 ani, au reînceput să difuzeze mesaje de propagandă împotriva Phenianului.

Coreea de Nord, care neagă că a deschis focul spre sud, a informat ulterior că obuze sud-coreene au aterizat lângă patru posturi militare, fără a provoca răniţi. De asemenea, nicio persoană nu a fost rănită în sud, dar sute de oameni au fost evacuaţi din oraşe de frontieră.

Difuzarea propagandei împotriva Phenianului a reînceput după ce Coreea de Sud a acuzat Coreea de Nord că a amplasat mine de teren care au rănit grav doi soldaţi sud-coreeni, la începutul lunii.

Citește și: Coreea de Sud, ripostă la bombardarea unei localități de către Coreea de Nord

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel