Data actualizării:
Data publicării:

Un pompier și-a recuperat banii grație unor angajați de la Spitalul de Urgență Buzău

Autor: Anca Murgoci | Categorie: Stiri
WhatsApp

Gest impresionant făcut de doi angajați de la Spitalul de Urgență Buzău!

vezi și: Pactul de coabitare, AMENINȚARE pentru Ponta la prezidențiale

Bărbații au găsit pe jos un portofel cu bani care aparţinea unui angajat ISU Brăila şi nu au ezitat să-l returneze celui care îl pierduse.

Valentin Dinu – şef serviciu Aprovizionare, şi Laurenţiu Răţoi, ambii angajaţi ai SJU Buzău, se îndreptau, în interes de serviciu, către Maternitatea de pe B-dul Gării din municipiu, când au zărit pe jos un portmoneu. Deschizându-l, cei doi au constatat că înăuntru se aflau legitimaţia de pompier a unui bărbat angajat la ISU Brăila, acte, carduri, precum şi suma de 204 lei.

N-au stat o clipă pe gânduri şi au decis să înapoieze brăileanului portmoneul, aşa că s-au deplasat la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Buzău, unde gestul lor a fost primit cu multă apreciere, scrie Ziua de Buzău.

Joi, reprezentanţii ISU Buzău au mers la Spitalul Judeţean, pentru a-i felicita personal pe angajaţii care au dat dovadă de corectitudine şi bună credinţă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel